Sari direct la conținut

​​VIDEO Zeci de răniţi în urma unui incendiu de amploare produs în Germania

HotNews.ro
Case cuprinse de incendiu in Germania, Foto: Captura YouTube
Case cuprinse de incendiu in Germania, Foto: Captura YouTube

Zeci de persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unui incendiu care a afectat mai multe case, în vestul Germaniei, anunţă surse citate de publicaţia Kölner Stadt-Anzeiger, transmite Mediafax.

Incendiul a izbucnit la linia de înaltă tensiune a căii ferate, între localităţile Troisdorf şi Siegburg, extinzându-se la opt case situate în apropiere. Focul s-a propagat rapid datorită temperaturilor ridicate din vestul Germaniei.

Cel puţin 30 de persoane au fost rănite în incendiu, 23 dintre acestea fiind transportate la spital.

La operaţiunea de stingere a focului au fost mobilizaţi aproximativ 500 de pompieri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro