Sari direct la conținut

VIDEO Zelenski anunţă că s-au înregistrat victime în Ucraina din cauza intemperiilor. „Se lucrează peste tot pentru a se restabili alimentarea cu energie”

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni seară că vremea rea care s-a abătut asupra Ucrainei a făcut mai multe victime, cel mai grav bilanţ înregistrându-se în regiunea Odesa, unde cinci persoane au murit şi 19 au fost rănite, transmite News.ro. De asemenea, aproape 1.500 de localităţi din 17 regiuni au rămas fără energie electrică, în timp ce ciclonul se deplasează acum spre nordul ţării.

„În fiecare comunitate, este important să se facă tot posibilul pentru a preveni ca oamenii să-şi piardă viaţa din cauza vremii. Din păcate, există și decese. Cel mai mare număr este în regiunea Odesa – cinci persoane. Condoleanţele mele se îndreaptă către familiile şi prietenii lor. Cel puţin 19 persoane au fost rănite”, a anunţat Volodimir Zelenski în mesajul adresat naţiunii luni seară.

Zelenski a spus că epicentrul ciclonului se deplasează acum spre regiunile nordice, iar autorităţile, cu ajutorul voluntarilor, sunt pregătite să ajute.

„Aş dori să le mulţumesc voluntarilor care sprijină oamenii din comunităţi. Este foarte important să avem grijă de cei care locuiesc singuri şi de cei în vârstă”, a menţionat Zelenski, evidenţiind totodată eforturile Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei, ale Gărzii Naţionale şi ale Poliţiei Naţionale, care oferă asistenţă 24 de ore din 24, a asigurat preşedintele.

Multe drumuri au fost blocate şi şoferii au rămas înzăpeziţi, de multe ori fiind salvaţi şi cu ajutorul voluntarilor.

De asemenea, a spus Zelenski, inginerii energeticieni lucrează peste tot pentru a restabili alimentarea cu energie „cât mai curând posibil”, în condiţiile în care 1.500 de localităţi din 17 regiuni au rămas fără energie electrică.

„Sediile operaţionale, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, vor continua să funcţioneze până când situaţia va reveni la normal”, a promis Zelenski.

„M-am adresat Organizaţiei Maritime Internaţionale. I-am informat ce au făcut ucrainenii pentru a restabili culoarele maritime în Marea Neagră”

Pe plan diplomatic, el a anunţat că a discutat telefonic, luni, cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, şi cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cu liderul de facto al Arabiei Saudite, Zelenski a spus că a discutat „despre situaţia din Orientul Mijlociu, despre evenimentele actuale şi despre perspective”, dar şi despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi despre „activitatea comună pentru implementarea deplină a formulei de pace. Arabia Saudită a fost de mare ajutor în acest domeniu şi îi sunt recunoscător pentru aceasta”, a menţionat Zelenski.

Cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Zelenski a vorbit despre pregătirea deciziei de a începe negocierile de aderare cu Ucraina şi despre continuarea sprijinului UE pentru anul viitor, două decizii care riscă să nu întrunească unanimitatea necesară din partea liderilor UE.

„Tot astăzi, m-am adresat participanţilor la sesiunea Organizaţiei Maritime Internaţionale, una dintre cele mai respectabile instituţii din lume care se ocupă de securitate – securitatea navigaţiei. I-am informat cu privire la succesele Ucrainei în Marea Neagră – ce au făcut ucrainenii pentru a restabili culoarele maritime normale în Marea Neagră. Le-am mulţumit pentru sprijinul acordat eforturilor noastre şi am cerut ca Rusia să răspundă în mod corect şi binemeritat pentru agresiunea şi teroarea sa, pentru încălcarea tuturor libertăţilor fundamentale şi a regulilor care stau la baza ordinii internaţionale”, şi-a informat Zelenski compatrioţii.

El i-a asigurat că în fiecare zi Kievul lucrează cu partenerii pentru noi pachete de sprijin în domeniul apărării.

În condiţiile în care presa a relatat că armata ucraineană se confruntă cu dificultăţi de recrutare, Zelenski a anunţat că de când a început războiului şi până în prezent, 64.258 de militari din toate forţele de apărare şi securitate ale Ucrainei au primit decoraţii de stat.

„Vitejie masivă, rezistenţă masivă, determinare masivă pentru a se asigura că Ucraina obţine avantajul în acest război. Le mulţumesc tuturor celor care luptă pentru Ucraina şi ucraineni! Le mulţumesc tuturor comandanţilor cărora le pasă de vieţile soldaţilor! Le mulţumesc tuturor celor care se concentrează să facă ţara noastră mai puternică – întreaga noastră ţară. Nu puteţi câştiga această bătălie singuri – doar împreună, toţi cei cărora le pasă unii de alţii şi de Ucraina”, a încheiat preşedintele Volodimir Zelenski, într-o aparentă aluzie că ar putea urma noi schimbări la conducerea armatei, după ce a demis deja mai mulţi comandanţi.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro