Sari direct la conținut

VIDEOREPORTAJ „Ei nu sunt dispuşi la dialog, te loveşti de-un zid”. Ce cred susţinătorii lui Călin Georgescu despre felul în care sunt priviţi în societate

VIDEOREPORTAJ „Ei nu sunt dispuşi la dialog, te loveşti de-un zid”. Ce cred susţinătorii lui Călin Georgescu despre felul în care sunt priviţi în societate
Două manifestații de susținere a lui Călin Georgescu au loc în paralel miercuri, 26 martie. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

„Nu mai suntem un popor unit”, „Nu mai există dialog”, „Ne-au destrămat”, au spus, miercuri, unii dintre susţinătorii fostului candidat Călin Georgescu. Aceştia au organizat, de ziua lui Georgescu, dar în absenţa lui, o sărbătoare-manifest. Reporterii HotNews au mers în stradă pentru a-i întreba dacă ei simt că mai pot dialoga cu cei care nu sunt de acord cu ideile lor.

„Eu am încercat să vorbesc cu oameni care nu ţin cu partea asta suveranistă. Părerea mea e că nu se mai poate vorbi cu ei”, spune unul dintre manifestanţii prezenţi la mitingul organizat miercuri, cu ocazia zilei de naştere a fostului candidat.

„Românii sunt divizați după interzicerea candidatului de extremă dreapta”, este titlul unui articol din The Guardian care vorbeşte despre o mare discrepanţă între cei care-l simpatizează şi cei care-l antipatizează pe Călin Georgescu. 

„Episodul Călin Georgescu a lăsat în urmă cel puțin impresia unei țări divizate, imaginea «ei versus noi», care s-a transpus, în final, chiar în violențe de stradă”, a explicat sociologul Gelu Duminică după o manifestaţie în faţa Biroului Electoral Central care a culminat cu o luptă dintre susţinătorii lui Georgescu şi forţele de ordine. 

„Cultura dialogului nu există”, a mai spus acesta.

În ultimele luni, analişti şi jurnalişti au încercat să-şi explice fenomenul Călin Georgescu, iar unii dintre ei au vorbit despre „manipularea” la care sunt supuşi cei care l-au votat pe acesta în primul tur al alegerilor şi au sugerat că nu mai poate exista un dialog cu ei.

Şi unii oameni politici au vorbit despre susţinătorii lui Georgescu. Într-un interviu la podcastul HotSpot, Crin Antonescu s-a arătat îngrijorat că „atâtor români li s-a urât cu binele” şi a spus că ideile care-i aduc pe oameni în stradă în sprijinul lui Călin Georgescu sunt periculoase, „fantasmagorice sau aberante”. 

Tot la HotSpot, Elena Lasconi, i-a numit pe aceştia „izolaţionaţişti”, menţionând însă că priveşte cu „foarte multă deschidere către ei, trebuie să vindecăm rănile astea”, în timp ce Nicuşor Dan a spus, în decembrie, că nu urmăreşte felul în care Călin Georgescu atrage publicul. 

Oameni din societatea civilă au avut poziţii ferme faţă de susţinătorii lui Georgescu. Theodor Paleologu a spus că fostul candidat „păcăleşte fraierii”.

Reporterii HotNews.ro au vorbit cu unii dintre manifestanţii prezenţi miercuri la mitingul organizat de ziua lui Călin Georgescu în Piaţa Revoluţiei pentru a vedea cum percep ei felul în care sunt priviţi de către cei care nu sunt de acord cu ideile lor.

„Mai poate exista dialog?”, a fost întrebarea jurnaliştilor.


Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro