Sari direct la conținut

Viena: Un austriac de origine egipteana a fost ucis dupa ce a atacat cu cutitul un soldat care pazea resedinta ambasadorului Iranului

HotNews.ro

Un austriac in varsta de 26 de ani a atacat cu un cutit, duminica seara, un soldat din garda amplasata in fata resedintiei ambasadorului Iranului la Viena, care l-a ucis cu arma din dotare, a anuntat politia locala, citata de AFP.

Atacatorul, un barbat de origine egipteana, „a murit pe loc”, a precizat un purtator de cuvant al politiei, , Harald Sörös.

O perchezitie era in curs luni la domiciliul acestui barbat, in incercarea de a afla mobilul atacului. O eventuala pista terorista nu este „nici exclusa, nici confirmata” pentru moment, a precizat Sörös.

Incidentul a avut loc in jurul orei 23,35 intr-un cartier rezidential din Viena, unde soldatul era in post intr-o ghereta.

In timpul agresiunii, cei doi barbati au cazut la pamant si militarul a fost lovit de mai multe ori cu cutitul, dar l-a salvat vesta de protectie, a explicat Sörös.

Intr-o prima etapa, soldatul a incercat sa foloseasca sprayul iritant, inainte de a trage „cel putin patru gloante”, a adaugat acesta.

Ranit la brat si in stare de soc, militarul a fost internat.

Politia a ordonat intarirea securitatii la toate reprezentantele diplomatice din Viena.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro