Viitorul UE si al Romaniei se joaca la masa negocierilor. Enţii s-au trezit si trebuie sa decida directia Uniunii

​UE e sub o amenintare existentiala fara precedent. Liderii europeni, mai cu seama cei din vechea Europa, par sa fi inteles in sfirsit ca modelul pe care l-au promovat in ultimele trei decenii nu mai raspunde nevoilor cetatenilor si incep sa se agite. Ritmul lor imi aminteste insa de de copacii vorbitori, enţii din Stapinul Inelelor: greoi, inadaptati realitatii fierbinti, incapabili sa inteleaga mizele reale. In acest timp, UE trozneste din toate incheieturile, sub presiuni interne si externe infernale. Va reusi Europa sa-si regaseasca suflul? Cum va iesi Romania din aceasta suita decisiva de negocieri?

De citeva saptamini a inceput o vijiiala majora in toata Europa. Liderii politici vor sa dea impresia de urgenta, vor sa le arate cetatenilor ca le pasa, ca se zbat, ca sint vii. Vor sa stearga cu buretele impresia deplorabila lasata de propria prestatie in criza Brexit, cind nu au inteles nici o secunda ce li s-a intimplat. Au tratat cea mai dura criza din istoria UE ca pe un fapt divers: nu au avut o strategie, un plan, nu au incercat sa inteleaga nemultumirea reala a britanicilor. Nimic. Si dupa votul la referendum ce-au facut? Au plecat toti in vacanta de vara, ca doar cetatenii asta asteptau: un relas binemeritat dupa repaosul ce urmase unui prelungit concediu.

Filosoful francez Pierre Manent propune in „Musulmanii, obstacolul inedit” unul dintre motivele alienarii cetatenilor francezi de elita politica nationala: din lene si comoditate, politicienii francezi au preferat sa cedeze puteri si suveranitate catre Bruxelles si sa estompeze importanta natiunii, incercind „topirea” intr-un utopic popor european. Sigur ca adeptii unei Europe si mai federalizate sint in dezacord cu explicatia lui Manent, dar cred ca e un punct valid de plecare pentru discutiile despre proiectul european.

Ce vedem acum e incercarea disperata a unor lideri din tarile europene de a stopa miscarea centrifuga ce ameninta UE dupa precedentul Brexit. Vor ei sa si inteleaga ce se intimpla in Europa, sau vor doar sa pozeze in pompierii proiectului european?

Nu stim, vom vedea. Dar ce stim sigur e ca in UE exista mai multe planuri de fractura intre state:

a) Profunzimea proiectului european. Aici avem cel putin trei curente mari: „federalistii” (cei care vor si mai multa putere pentru institutiile comunitare, in dauna statelor), „nationalistii” si adeptii status quo. Din prima categorie fac parte Jean-Claude Juncker (seful Comisiei Europene) si lideri din Italia ori Spania, a doua categorie e reprezentata de Viktor Orban (Ungaria) si Jaroslaw Kaczynski (dar si alti lideri din grupul de la Visegrad), iar Germania pare sa reprezinte a treia categorie. Unde se afla Romania? E o alta discutie, voi incerca sa o clarific in viitorul articol.

b) Politicile economice. Si aici exista falii certe, tot mai greu de reconciliat. Principala discutie e in jurul deficitului bugetar.

c) Relatia cu SUA. Anti-americanismul cert din Franta (indiferent de partidul aflat la putere) e contrabalansat de pro-atlantismul din tari precum Romania, Polonia ori balticele. SUA au pierdut un aliat major in UE dupa Brexit, iar asta se vede si in ultimele zile, cind lideri politici din Germania si Franta cer stoparea negocierilor pentru acordul de liber schimb TTIP. Marii beneficiari ai opririi negocierilor? China si Rusia.

d) Relatia cu Rusia. Si aici exista diferente majore intre statele membre UE, ba chiar in interiorul aceleiasi tari avem uneori curente de gindire diametral opuse.

In ultima perioada se mai deschide un front de lupta intre diferite state membre: infiintarea unei armate europene. O cer deschis state precum Cehia si Ungaria, ambele conduse de lideri eurosceptici si apropiati de Rusia. Sa nu uitam ca infiintarea unei armate europene ar insemna ca NATO sa devina caduca si, astfel, Europa sa fie decuplata politic si din punct de vedere al securitatii de SUA. Exact proiectul principal al Rusiei.

Toate aceste diferente de optica intre diferite state sau grupuri de state membre ameninta stabilitatea UE si a intregului continent european. Aceste divergente au existat si in trecut, dar forta de atractie a proiectului comunitar era suficient de puternica pentru a le face rezolvabile fara mari convulsii politice. Dupa Brexit insa, carentele proiectului european au iesit puternic la lumina.

Brexitul a pus la indoiala pentru prima oara viabilitatea modelului european, un model ce presupune abandonul in diferite grade al suveranitatii nationale catre un centru tot mai politizat. Cind centrul (Parlamentul European si Comisia Europeana politizata) si-a extins puterile, a aparut reactia radicala a britanicilor. Si alti europeni se intreaba care e directia corecta.

Germania, Franta, Italia, dar si tarile de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia) sint lideri de initiativa in initiativele publice de conturare a unei noi directii pentru UE. Turnee diplomatice, intilniri in diferite formate, negocieri si discursuri programatice – toate pregatesc Consiliul European informal de la Bratislava, din 16 septembrie.

Unde e Romania in aceasta dezbatere? Deocamdata sta destul de bine pitita. Am vazut destul de putine intilniri la nivel inalt pina acum intre liderii romani si omologii lor din UE in pregatirea Consiliului European de la Bratislava. Vor veni insa intilnirea Iohannis – Merkel si vizita lui Hollande in Romania. Ce mesaj vor da liderii romani? Cine decide pozitia Romaniei si cum? Vom incerca sa gasim raspunsurile intr-un nou articol.

PS: Pentru aducere aminte, imagini de la sedinta decisiva a entilor 🙂