Viitură în județul Arad: O persoană a murit după ce a fost luată de ape
O persoană a murit, cinci locuinţe au fost distruse total şi 50 afectate în diferite stadii, în urma viiturii care s-a produs în judeţul Arad, a transmis, duminică seară, Prefectura Arad. Drumul comunal dintre Buceava şi Şoimuş este distrus şi sunt probleme în azonă cu alimentarea cu energie şi apă potabilă, relatează News.ro.
”Din păcate, avem o persoană decedată, iar la o primă evaluare cinci locuinţe distruse total şi alte 50 afectate în diferite proporţii. Drumul comunal de legătură dintre Buceava şi Şoimuş este distrus, acolo deja intervine un utilaj al Administraţiei de Apă Crişuri, vor mai veni alte două şi sperăm să se poată realiza o cale de comunicaţie provizorie, pe o bandă, accesibilă măcar autoturismelor de teren”, a declarat prefectul Toth Csaba care s-a deplasat cu subprefectul Marius Sulincean în zona afectată de inundaţii, de pe raza comunei Brazii.
Acesta a anunţat că a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Brazii, în care s-a realizat o primă evaluare a pagubelor şi s-au discutat primele măsuri de ajutorare a populaţiei.
”Începând de mâine vom mobiliza toate instituţiile implicate pentru a realiza cât mai rapid evaluarea tuturor pagubelor şi pentru a întocmi toate documentele necesare în vederea alocării ajutoarelor de urgenţă guvernamentale atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru administraţia locală şi judeţeană, pentru drumurile afectate”, a mai declarat prefectul.
Potrivit autorităţilor, în afara bărbatului decedat, nu există persoane dispărute sau rănite.
”Toate persoanele care şi-au părăsit locuinţele au găsit adăpost la rude în satele neafectate ale comunei. La nevoie, există locuri de cazare, cu asigurarea hranei, în comuna Gurahonţ. Se lucrează pentru ca utilităţile să fie restabilite cât de repede posibil”, a mai transmis Prefectura Arad.
Sursa citată a precizat că energia electrică va fi repusă în funcţiune, în primă fază, în satele neafectate.
”Apa potabilă de la reţea va fi repornită în cursul zilei de luni, iar Direcţia de Sănătate Publică va face măsurători de potabilitate a apei din fântâni. În caz de nevoie, Primăria Brazii va asigura apă potabilă îmbuteliată”, a mai precizat instituţia citată.
Luni, 26 iunie, va avea loc o primă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru demararea procedurilor de evaluare a pagubelor şi stabilirea măsurilor de intervenţie la faţa locului care vor mai fi necesare.
O viitură produsă, duminică, pe Crişul Alb a inundat două sate. Patru persoane s-au adăpostit în podurile caselor şi au fost salvate de pomoieri.
O maşină cu patru persoane, între care un minor a fost surprinsă de viitură, fiind de asemenea, nevoie de intervenţia autorităţilor pentru salvarea oamenilor.
Un bărbat care se afla în gospodărie se pare că a fost luat de ape, fiind găsit decedat, la aproximativ cinci kilometri, cu multiple traumatisme.