Viktor Orban laudă de la Beijing relațiile cu China: „Au o bază mai profundă, culturală” / Urmează o întâlnire cu Putin?
Ungaria va continua să fie un bun prieten pentru China, țară cu care are relații profunde, a dat asigurări luni de la Beijing premierul ungar Viktor Orban, singurul șef de guvern din UE care participă la forumul inițiativei „Centura și drumul”, relatează hirado.hu.
După ce a sosit luni dimineața la Beijing, Orban a fost primit de către omologul său chinez Li Qiang, liderul de la Budapesta subliniind că Ungaria își pune „mari speranțe” în cooperarea dintre cele două țări.
Prim-ministrul ungar a amintit că în curând se vor împlini 75 de ani de la stabilirea relaţiilor dintre cele două ţări și a amintit că a avut o „cooperare fructuoasă” şi relaţii de prietenie și cu predecesorii lui Li Qiang.
Prietenia politică are şi o bază mai profundă, culturală, a explicat Viktor Orban, notând totodată că Ungaria a fost prima ţară din blocul sovietic care a recunoscut legitimitatea regimului comunist al lui Mao Zedong. Ungaria este singurul stat central-european care a insistat, încă de la început şi în mod constant, asupra principiului „unei singure China”, a subliniat premierul ungar.
Orban a amintit de asemenea că preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit pentru prima dată în 2009, atunci când Xi era vicepreşedinte iar el liderul opoziției din Ungaria.
Marţi vor purta din nou negocieri, iar aceasta va fi a şaptea lor întâlnire, „prietenia dintre cele două popoare este demonstrată şi de acest lucru”.
Premierul Ungariei invocă „exemplul predecesorilor” în relațiile cu China
„Voi face totul pentru a duce faţă de China o politică externă demnă de exemplul predecesorilor noştri”, a punctat Viktor Orban.
Li Qiang a declarat că cele două state sunt legate de prietenie strânsă, care a promovat la rândul său dezvoltarea relaţiilor bilaterale la cel mai înalt nivel. Premierul chinez a spus, de asemenea, că relaţiile maghiaro-chineze se află, acum, în cea mai bună perioadă a lor de până acum şi că s-a format un nou tip de relaţie internaţională.
După întâlnire, au fost semnate mai multe acorduri interguvernamentale în prezenţa prim-miniştrilor, printre care şi proiecte bilaterale cheie ale iniţiativei „Centura și drumul”, precum şi acorduri privind dezvoltări în domeniul economiei, dezvoltării tehnologiei, economiei digitale şi protejării climei.
Viktor Orban va participa marţi şi miercuri la cel de-al treilea summit al Forumului „Centura și drumul”. Premierul ungar a luat cuvântul şi la cele două summituri anterioare, în 2017 şi 2019. China este al nouălea cel mai important partener comercial al Ungariei, fiind şi anul acesta cel mai mare investitor străin direct al ţării.
Viktor Orban și Putin, prezenți în China pentru forumul „Centura și drumul”
China afirmă că peste 130 de țări vor participa la forumul „Centura și drumul” anul acesta, majoritatea din America Latină și Africa. Spre deosebire însă de alți ani, multe țări au trimis miniștri, nu șefi de stat.
Orban este singurul șef de guvern din UE care participă la forum anul acesta în condițiile în care relațiile dintre cancelariile occidentale și Beijing s-au răcit simțitor în ultimii ani.
Președintele rus Vladimir Putin urmează să sosească și el în China pentru forum în condițiile apropierii dintre cele două țări după începerea războiului din Ucraina. Aceasta va fi a doua vizită pe care Putin o face în străinătate după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său în luna martie.
Putin a vizitat săptămâna trecută Kîrgîzstanul, unul dintre aliații Rusiei din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, alianța militară condusă de Moscova.
Hungary Today notează că Orban s-ar putea întâlni cu președintele Rusiei la forumul din China, deși deocamdată cancelariile celor doi șefi de stat nu au făcut vreun anunț oficial în acest sens.