Skip to content

„Vine Veștea, parașutat de la Brașov”. Unde îl critică și de ce îl ajută neașteptat Traian Băsescu pe Nicușor Dan

Coordonator editorial

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Criticat din toate părțile, Nicușor Dan a primit un ajutor nesperat. Tăios ca întotdeauna, enervant pentru multă lume din politică și mai lipsit de mize personale decât a fost vreodată, Traian Băsescu s-a poziționat nepartizan. El nu-l iartă, dar nici nu-l ia peste picior pe Nicușor Dan. Băsescu încearcă să aducă la cunoștința oamenilor ce soluții are un președinte în criza de acum. 

  • „Cred că președintele a procedat corect în lipsa unor soluții care să vină de la partide”, a spus Traian  Băsescu după ce Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Adrian Veștea.
  • Nu înseamnă că Băsescu îl prețuiește pe Veștea. Dimpotrivă. Fostul președinte a spus ce are în minte. 

Un pește trecut prin multe înota, liniștit, înspre larg. Din direcția opusă, vede alți doi pești, tineri și zburdalnici. 

„Ce e apa?”

Peștii juniori înotau repede, aproape țopăind de bucurie. „Ei, băieți, cum e apa?”, îi întreabă peștele înaintat în vârstă. Tinerii își măresc ochii, mirați. Trec mai departe, cu nările pe sus, dar nu răspund. 

Se lasă o tăcere jenantă. Tinerii pești continuă să se onduleze, rapid. La un moment dat, bătrânul pește aude ceva din spate. Ca o vibrație. Ascultă atent. Pe măsură ce înotau, unul dintre peștii juniori îl întreabă pe celălalt, profund nedumerit: „Auzi, ce e apa?”.

Cam așa s-a poziționat Traian Băsescu în criza politică de după căderea Guvernului Bolojan, o arată intervențiile publice ale fostului șef de stat. 

Președintele Băsescu se uită la propunerile Tomac și Veștea ale președintelui Dan și se gândește că acesta încă nu știe ce e apa. Dar că poate să învețe.