Sari direct la conținut

Vineri, ultima zi de înscriere a persoanelor juridice în programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus"

HotNews.ro
Vineri, ultima zi de înscriere a persoanelor juridice în programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus"

Vineri este ultima zi în care persoanele juridice se pot înscrie în programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), notează Agerpres. Programul „Rabla” – ediţia 2020 a demarat pe data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului.

Autorităţile estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai ridicat număr din ultimii 15 ani. Totodată, Programul „Rabla Plus” a început pe 25 martie 2020, iar doritorii au posibilitatea să-şi cumpere o maşină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in. Pentru prima dată în istoria sa, programul eco permite populaţiei inclusiv achiziţia de motociclete full electric.

De la înfiinţarea Programului „Rabla”, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate, arată statistica Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro