Sari direct la conținut

Violențele de la manifestațiile anti-restricții din Capitală: Prefectul le mulțumește jandarmilor pentru profesionalism și calm / 188 de persoane, audiate la Poliție. 12 jandarmi au fost răniți / Amenzi de peste 200.000 de lei

HotNews.ro
Protest AUR anti-restrictii, Foto: Captura video
Protest AUR anti-restrictii, Foto: Captura video

În urma violențelor de la protestele de marți seară din București, 188 de persoane au fost duse la audieri la Poliție și au fost date amenzi de peste 200.000 de lei, fiind deschise dosare penale pentru ultraj și distrugere. Prefectul Capitalei și șefii Jandarmeriei și Poliției București au relatat miercuri dimineață cum a degenerat manifestația: un gup de 300 de oameni s-au aşezat pe carosabil, trei persoane au încercat să iasă din coloana de manifestanţi, iar la intervenţia jandarmilor tot grupul a devenit violent și a aruncat cu pietre în jandarmi. Prefectul Capitalei, Alin Stoica (numit de USR-PLUS), a ținut să îi felicite pe jandarmi „pentru calm și profesionalism”.

Prefectul Capitalei a spus că este de notorietate că manifestațiile au fost organizate „de un anumit partid şi de un lider al acelui partid”, în timp ce șeful Jandarmeriei București, Ionel Stegăroiu a vorbit despre ”aşa-zişii lideri informali ai protestelor”, susținând că la finalizarea cercetărilor vor putea fi oferite mai multe detalii.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, șeful Jandarmeriei București, colonel Ionel-Cătălin Stegăroiu și șeful Poliției Capitalei, comisar-șef Bogdan Berechet, au susținut declarații de presă de la ora 9.00, pe tema protestelor anti-restricții. Manifestațiile anti-restricții din Capitală și din mai multe orașe ale țării au fost organizate de AUR.

Principalele declarații:

Prefectul Capitalei:

  • Mulțumesc bucureștenilor care respectă ordinea și măsurile, sunt peste 2 milioane de oameni
  • Despre incidente: Protestul a fost ținut sub control de forțele de ordine, care au acționat cu calm și determinare
  • Au făcut asta cu calm și profesionalism și le mulțumesc
  • Cei care încalcă ordinea de drept să nu mai confunde calmul cu lipsa de fermitate pentru că forțele de ordine sunt profesioniste și vor acționa întotdeauna cu determinare pentru restabilirea ordinii
  • Spre finalul manifestației, un grup de 300 de oameni au devenit agresivi. Forțele de ordine au acționat cu fermitate și au arătat profesionalism

Șeful Jandarmeriei Capitalei:

  • Au fost 2 proteste, la Piața Victoriei și Universitate. Spre miezul nopții, un grup de manifestanți s-au așezat pe carosabil fără niciun motiv. La un moment dat, 3 persoane au schimbat direcția de mers, colegii mei au încercat să dialogheze cu ei, au devenit violenți
  • La momentul imobilizării acestor persoane, manifestanții de pe carosabil au aruncat cu pietre, au adresat injurii forțelor de ordine
  • Am identificat 188 de persoane, 12 colegi au fost răniți, 3 dintre ei au ajuns la spitalul Floreasca pentru îngrijiri, nu a fost necesară internarea

Șeful Poliției București:

  • Poliţia Capitalei a declanşat cercetări pentru ultraj, dar şi pentru tulburarea ordinii publice, distrugere, distrugere prin incendiere, port de obiecte periculoase (cuțit)
    Vorbim despre vitrine distruse, tonomate de alimente, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport. Dosarele vor fi instrumente de procurorii Parchetelor de pe lângă judecătorii.
  • 188 de persoane au fost duse la Poliție, sunt fotografiate, amprentate, mare parte au fost sancționate, au fost date 222 de infracțiuni, în valoare de peste 200.000
  • 8 sancțiuni au fost date organizatorilor
  • Au fost peste 1.500 de manifestanți
  • Nu avem informații acum despre intenția unor noi proteste în Capitală
  • Cine sunt organizatorii amendați? Ne referim la așa-zișii lideri informali ai protestelor. Nu pot da nume acum, detalii vor fi după finalizarea investigației

Prefectul Capitalei:

  • Restricțiile din București nu vor fi schimbate ca urmare a acțiunii a 2.000 de oameni
  • Închiderea magazinelor de la 18.00 nu e o schimbare dramatică în viața noastră, doar un disconfort

……………………….

Prefectul Capitalei Alin Stoica, a transmis pe Facebook, marți dimineață, după violenţele din centrul Bucureştiului, că aceia care au instigat la violenţă trebuie să plătească. De asemenea, el i-a felicitat pe jandarmi „atât pentru calmul de care au dat dovadă şi care a dus la protejarea cetăţenilor paşnici, dar şi pentru fermitatea şi profesionalismul cu care au oprit violenţele din această noapte”.

Mesajul prefectului:

  • „Cei care au instigat la violenta trebuie sa plateasca.
  • Cei care instiga la nerespectarea masurilor punand in pericol sanatatea romanilor, cei care instiga la violenta impotriva organelor de ordine ale statului, cei carora le pasa mai mult de promovarea propriei imagini decat de interesul general al romanilor si al statului nu sunt patrioti.
  • Sunt patrioti cei care au protejat statul de drept, cei care au refuzat sa raspunda la provocari pentru a nu pune in pericol oamenii care manifestau pasnic.
  • Ii felicit pe jandarmi atat pentru calmul de care au dat dovada si care a dus la protejarea cetatenilor pasnici, dar si pentru fermitatea si profesionalismul cu care au oprit violentele din aceasta noapte!
  • De asemenea, le multumesc tuturor celor care respecta masurile si care inteleg ca disconfortul creat de acestea este un pret mic pentru sanatatea si viata celor dragi”.

Mii de oameni au protestat în toată țara marți, pentru a doua zi la rând, față de restricțiile impuse în România în contextul pandemiei de COVID-19. Revendicările au fost diferite, de la restricțiile de circulație, la redeschiderea sectorului HoReCa, dar și împotriva ”dictaturii medicale” și a purtării măștilor în aer liber.

În București, manifestanții au mers în marș prin oraș, pe traseul Universitate-Victoriei-Obor-Unirii-Universitate și iarăși Victoriei, unde au blocat pentru scurt timp circulația. Protestele au fost lipsite de incidente semnificative până la momentul retragerii spre casă, când mai mulți manifestanți au atacat jandarmii cu pietre, la Piața Unirii, și au spart vitrinele magazinelor din zonă.

Protestele au fost organizate de către AUR, iar la manifestația din București au participat lideri ai partidului, în frunte cu George Simion, dar și senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă din AUR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro