Violonista Silvia Marcovici despre Festivalul Enescu: Romania vrea sa se afirme din punct de vedere international in lumea muzicala si reuseste chemand intr-un scurt timp tot ce exista cel mai bun din orchestre, dirijori si solisti

Silvia Marcovici este unul dintre cei apreciati muzicieni romani in strainatate. Artista s-a nascut la Bacau si a studiat vioara cu Harry Coffler si Stefan Gheorghiu. In 1969 a fost laureata concursului Marguerite Long /Jean Thibaud, iar un an mai tarziu a cucerit premiul intai la Concursul „George Enescu” din Bucuresti. In 1976 a emigrat in Israel si de-a lungul timpului a cantat cu cele mai mari orchestre ale lumii: The Philarmonia, Royal Philarmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Nationala a Frantei, New York Philarmonic si a lucrat cu dirijori faimosi ca Zubin Mehta, Claudio Abbado, Sergiu Comissiona, Placido Domingo si Riccardo Muti. La editia din acest an a Festivalului Enescu, pe 26 septembrie, a cantat alaturi de Evgeny Kissin si Alexander Kniazev. Desi se bucura de o mare reconoastere pe plan internationa, artista spune ca in Romania nu este invitata sa cante. Vezi ce crede Silvia Marcovici despre viitorul muzicii clasice, scoala romaneasca de muzica si Festivalul Enescu intr-un interviu acordat HotNews.ro.

Catiusa Ivanov: Care este in prezent legatura d-voastra profesionala cu Romania?

Silvia Marcovici: Zero. Imi doresc foarte mult sa cant aici, dar nu ma pot invita singura. Toti artistii romani pe care ii cunosc eu, toti vin in Romania. Este o problema undeva, la cineva, unde nu stiu eu, de nu pot canta aici. Poate ar trebui sa investigati. Ma bucura acum ca sunt la Festivalul Enescu. Am studiat in Romania. Am trait In Romania. Am iubit Romania, am fost ambasadorul cel mai bun al Romaniei intr-un anumit timp, dar in acest moment vad ca se neglizeaja acest lucru.

CI: Ce datorati scolii de muzica romanesti si cum v-ati devoltat imediat ce ati plecat din Romania? Ati fi crescut la fel de frumos daca ati fi ramas aici?

SM: Am mai spus asta de fiecare data cand am venit in Romania si cred ca toata lumea stie de respectul, iubirea si recunostinta pentru Stefan Gheorghiu care pentru mine a reprezentat ultimul reprezentant al scolii violonistice romanesti. A fost o personalitate, un tata spiritual pentru mine. Dupa ce s-a stins, din pacate, nu mai stiu ce se intampla din punct de vedere violonistic, aici, in Romania. In legatura cu plecarea din Romania, eu cred foarte mult in destin, ca fiecare om are un drum in viata pe care si-l construieste. Daca este spre bine sau spre rau nu stim niciodata. Deci, este foarte greu sa spun daca as fi stat in Romania cum ar fi fost – mai bine sau mai putin bine. Stiu ca drumul pe care l-am ales era just si oricum timpul nu pot sa-l dau inapoi. Dar, totdeauna am considerat ca m-am mutat din Romania, nu ca am parasit Romania. Deci este un alt aspect. Nu am parasit niciodata Romania. Dovada este ca imediat dupa ce am plecat, sase luni mai tarziu m-am intors si i-am cantat lui Stefan Gheorghiu. M-am intors dupa doi ani si am cantat pentru cutremur. Am cantat des cu Filarmonica. Am venit sa cant, am dat recitaluri. Am cantat cu Orchestra Radio. Am fost tot timpul aici ca si cum nu as fi plecat. Deci as vrea sa spun ca mi-am schimbat domniciliul. Acum este cu totul alta situatie.

CI: Cand a intervenit aceasta ruptura intre d-voastra si Romania?

SM: Dupa un festival Enescu. Ultimul Festival Enescu in care era Foster director. Acum 10-8 ani s-au rupt niste poduri. Nu din partea mea, bineinteles.

CI: Ce viitor credeti ca are muzica clasica in societatea contemporana cand se pune accent mai mult pe imagine decat pe suntet, cand vedem la televizor videoclipuri cu cantarete in ipostaze indecente, iar calitatea muzicii lasa de dorit?

SM: Eu refuz sa merg alaturi de modernitate dintr-un punct de vedere. Eu nu deschid e-mailul. Il am, am oameni care se ocupa de deschis si de raspuns la mail-uri. Personal nu il folosesc. Deci daca vreti sa imi scrieti un e-mail, trebuie sa asteptati un raspuns. Faptul ca astazi poti sa downloadezi o conferinta, un concert este foarte trist. Eu am ramas inca la epoca vinilului, epoca mea preferata, unde sunetul si faptul ca cumperi un disc reprezenta un moment, un act, un gest important pe care oamenii il faceau ca sa asculte muzica. Ca sa nu mai vorbesc de mersul la un concert. Acelasi lucru ii spuneam lui Kissin aseara. Acelasi lucru este cand scrii o scrisoare, cand iti tremura mana, cand vezi o ezitare in scris, o greseala ortografica corectata de mana, chiar un parfum. Sunt lucruri care mie imi lipsesc foarte mult in ziua de azi. Cu emailul totul este computerizat. Este putin frustrant pentru mine, insa personal nu pot sa lupt contra timpului. Copiii mei merg in continuare.

CI: Credeti ca tinerii au in continuare o atractie fata de muzica clasica?

SM: O atractie foarte mare insa ca sa va spun sincer, in ziua de azi, studentii mei, le dau o piesa de invatat, inveti pana data viitoare 3-4 pagini din concertul sau sonata X. Imi vin dupa o saptamana, il canta si eu intreb, ce disc, pe ce youtube te-ai uitat? Ei spun ca nu, dar eu vad ca este interpretarea unui anume artist. Este o tragedie pentru ca acesti copii nu pot sa-si creeze nicio personalitate. Daca esti la faza de a imita pe cineva cand inveti o piesa, cum mai poti sa-ti aduci propriul tau aport la piesa respectiva. Bineinteles, le spun ca e interzis sa se uite si ca trebuie sa o descifreze cu capul lor, cum pot. Vii cu ea cruda, o discutam, despre epoca, despre stil, despre frazare, ca sa invete lucrurile cum am invatat eu. Si la sfarsit, cand ai terminat tot poti sa auzi diferite interpretari ca sa vezi daca esti pe drumul bun sau nu. Asta este nerorocirea facilitatii – apesi pe un buton, auzi, imiti.

CI: Pentru ca vorbiti de predat si stiu ca ati fost profesoara in Germania, Elvetia si acum in Austria, ce parere aveti despre scoala de muzica in momentul de fata, daca copii mai au de la cine sa invete?

SM: Sincer, nu stiu. Nu stiu fiindca nu am in clasa romani. Am avut o fata extrem de talentata care a plecat dupa doua luni pentru ca a avut niste probleme. In rest nu cunosc. La concursuri internationale am avut foarte rar romani, deci cum nu sunt invitata in Romania, nu stiu ce se intampla aici. Este un cerc vicios.

CI: Spuneti ca acum nu mai veniti in Romania, pentru alti artisti, cum se implica Ministerul Culturii sa va ajute, nu neaparat cu bani, ci ca vizibilitate, sa va ofere un spatiu unde sa va puteti prezenta?

SM: Ar fi absolut genial sa fac un master class la Conservator, mi-ar placea enorm. Prin master class mi-as da eu, in primul rand, seama care este situatia din punct de vedere violonistic, muzical si cultural a studentilor. Si as putea sa le dau si eu ce am invatat de la Stefan Gheorgiu, pe care ei din pacate nu au avut ocazia sa-l cunoasca, si din experienta celor 40 de ani de cariera internationala.

CI: Intrebam insa, dincolo de predat, daca Ministerul Culturii va ajuta cu ceva pe d-voastra si pe alti artisti?

SM: Pe mine nu, cu nimic. Sunt complet deconectata de Romania. Acum nu exist, sunt moarta. O sa fiu mult mai in viata dupa ce o sa mor cu adevarat. Sunt convinsa ca romanii sunt foarte mari experti in a face omagii post mortem.

CI: Ce parere aveti despre Festivalul Enescu ca si eveniment cultural? Ce aduce Romaniei si artistilor romani pe plan local si international?

SM: Este o intrebare foarte buna. Am doua raspunsuri. Unul care este obiectiv corect. Al doilea raspuns este cum imi pun eu problema. Sa incepem cu partea pozitiva. Este clar ca Romania vrea sa se afirme din punct de vedere international in lumea muzicala si reuseste chemand intr-un scurt timp tot ce exista cel mai bun din orcehstre, dirijori si solisti, ce exista pe piata la ora actuala. Evident, cu o asa distributie si cu asa un meniu, devine foarte important. Problema pe care mi-o pun eu, eu compar Festivalul Enescu cu un alt festival international care este mai mult sau mai putin la acelasi nivel. Este festivalul de la Verbier, din Elvetia. Romania este o tara la fel de bogata ca Elvetia? Are Romania posibilitatile si banii sa ofere muzicinilor niste onorarii macroscopice cum are Elvetia? Nu ar trebui cumva comparat salariul unui muzician din Romania cu ce se da unui muzician cand vine la Enescu? Exista o relatie intre situatia Romaniei la ora actuala si ce ofera pentru Festivalul Enescu la anumiti artisti, nu la toti? Ma intreb. Evident, din punct de vederea renumelui international este extraordinar, apreciez organizarea, este facut de o maniera formidabila tot ce s-a facut in piata, cu muzica, cu carti si cu discuri, este extraordinar, dar este necesar la un asa nivel?

CI: Ce parere aveti despre publicul care vine la festival?

SM: Nu cunosc.

CI: Cum traiesti ca artist? Iti ajung banii castigati din aceasta meserie? Vorbesc si de Romania si de occident.

SM: In Romania nu cunosc. Nu am niciun fel de veste. Daca nu ar fi fost acest Festival Enescu, nu m-ati fi vazut in ziua de azi. Am auzit ca sunt probleme, cunosc mizeria care este imediat ce iesi din centrul minunat al Bucurestiului unde s-au curatat cladirile si arata ca un mic Paris, este o minune, dar nu am fost la periferie, nu am discutat cu oamenii care au un salariu aici. Nu mai stiu cum este. In strainatate este foarte greu. Muzicianul, in ziua de astazi, daca are un post in orchestra, stiu ca trebuie sa se considere extrem de fericit. Ca solist este o alta poveste, este greu.

CI: Cum este sa cantati alaturi de Kissin?

SM: Nu este pentru prima data. Lucram des impreuna si suntem prieteni.

Info plus Silvia Marcovici

Silvia Marcovici s-a nascut in Romania, la Bacau. A studiat vioara cu Harry Coffler si cu Stefan Gheorghiu. Debutul profesional si l-a facut la varsta de 16 ani cu Residentie Orkest din Haga sub bagheta compozitorului Bruno Maderna. Dupa ce a cantat ca solista cu Orchestra Simfonica din Londra, la invitatia lui Claudio Abbado a interpretat concertul al doilea pentru vioara de Bela Bartok impreuna cu orchestra Teatrului La Scala din Milano. In 1972 a fost invitata de Leopold Stokowski sa interpreteze concertul de Glazunov cu London Simphony Orchestra la Royal Festival Hall, concert inregistrat de Decca cu ocazia zilei de nastere a 90-a a ilustrului dirijor.

In anul 1976 Silvia Marcovici a emigrat in Israel, ceea ce i-a permis un avant in cariera internationala. La inceputul anilor ’80, Silvia Marcovici s-a stabilit in Germania, unde a devenit profesoara la Musikhochschule din Saarbrucken. A mai predat la Academia de muzica a lui Tibor Varga din Sion, Elvetia si la facultatea de muzica a Universitatii de arte din Graz, in Austria.

Silvia Marcovici a cantat cu mai multe orchestre din Europa si SUA: The Philarmonia, Royal Philarmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Nationala a Frantei, Orchestra simfonica a Academiei Santa Cecilia, New York Philarmonic, Chicago Simphony, Cincinnati, Atlanta, National Simphony (Washington D.C.), Philadelphia Orchestra, etc. Silvia Marcovici a lucrat cu dirijori faimosi ca Zubin Mehta, Claudio Abbado, Sergiu Comissiona, Placido Domingo, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici.

Concerteaza cu regularitate in America de Nord si America de Sud, Europa, Japonia, Israel.

Artista pe o vioara Albani, fabricata in jurul anului 1800.