Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă va avea o întâlnire, la Bruxelles, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, după ce acesta și-a exprimat îngrijorarea față de Ordonanța privind contestația în anulare

HotNews.ro
Frans Timmermans si Viorica Dancila, Foto: gov.ro
Frans Timmermans si Viorica Dancila, Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă va avea joi, la Bruxelles, o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, potrivit calendarului oficial al Comisiei. Întâlnirea are loc în condițiile în care acesta i-a trimis premierului, pe 24 ianuarie, o scrisoare legată de posibila ordonanță de urgență care ar urma să introducă posibilitatea contestației în anulare și în cazul condamnărilor definitive, ieșite din termen.

”Prim-vicepreședintele Frans Timmermans și-a exprimat îngrijorarea și a solicitat clarificări cu privire la anumite chestiuni într-o scrisoare primului-ministru trimisă la 24 ianuarie”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, ca răspuns la o solicitare Mediafax.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană urmărește ”îndeaproape” discuția din România cu privire la o eventuală ordonanță de urgență privind apelurile extraordinare pentru cauze penale în urma celor hotărâri recente ale Curții Constituționale.

”Comisia a luat act deja de prima hotărâre – completul de cinci judecători (8 noiembrie) – în ultimul său raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (CVM). Vă reamintesc că președintele Juncker a fost clar în problema unei eventuale amnistii în timpul recentei sale vizite la București. Așa cum a spus Comisia în repetate rânduri, este esențial ca România să revină pe drumul cel bun în lupta împotriva corupției, să asigure o justiție independentă și să evite orice pași înapoi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro