Vlad Voiculescu: Bugetul Gabrielei Firea pentru 2020 – absurdul şi minciuna în cifre / La fel ca un jucător de păcănele, este posibil să înceapă să vândă de prin casă
Candidatul PLUS la Primăria Capitalei, Vlad Voiculescu, a susţinut luni că bugetul făcut public de Gabriela Firea pentru 2020 la Primăria Capitalei este „pur şi simplu absurdul şi minciuna în cifre” și „o glumă proastă”, nefiind susținut. El a spus că, „la fel ca un jucător de păcănele care nu se poate stăpâni și nu poate să acopere ceea ce promite, este posibil ca Gabriela Firea să înceapă să vândă de prin casă”.
Voiculescu a afirmat, într-o conferință de presă, că dacă un manager ar fi prezentat un astfel de buget acţionarilor unei companii, probabil că ar fi fost ultima prezentare pe care ar fi făcut-o vreodată în acea companie.
Potrivit candidatului PLUS la Primăria Capitalei, în bugetul pe care l-a publicat în 24 ianaurie, cu întârziere, Gabriela Firea planifică venituri de 7,2 miliarde de lei, în condiţiile în care în niciun an nu au fost venituri mai mari de 4,2 miliarde de lei. În 2019 s-a previzionat 4,2 miliarde, probabil că acolo vor fi şi cifrele finale, iar în 2018 sub 4,2 miliarde. „Cum se poate ca anul acesta să planificăm 7,2 miliarde, aproape dublu, fără nicio explicaţie?”.
Vlad Voiculescu susține că, prin aceste cifre, primarul Capitalei arată că Primăria Bucureşti nu mai este dependentă de plăţile de la Guvern, deşi în bugetele anterioare se poate vedea contrariul.
„Firea a făcut în toţi aceşti ani Primăria Bucureşti din ce în ce mai dependentă de mila Guvernului. În 2017, din 3,8 miliarde, 3,6 au venit de la Guvern; în 2018 – 3,8 miliarde din 4,2 miliarde vin de la Guvern. În 2019, cam la fel. În 2020, surpriză! Gabriela Firea se aşteaptă să aibă venituri proprii de 3,2 miliarde. Ea spune că 1 miliard de lei vin din venituri nefiscale. (…)
Din vinieta Oxigen îşi propune să realizeze un miliard de lei şi acum vedem care a fost scopul acestei viniete. Nu are nicio legătură cu poluarea, că nu rezolvă poluarea, nu are nicio legătură cu traficul în centru, pentru că nici asta nu rezolvă, mai mult, ia bani de la oamenii cei mai săraci care nu au bani să îşi ia cele mai noi maşini, blochează accesul în centru fără să ofere alternative de transport în comun. Scopul a fost să poată planifica, să poată să ne mintă, să spună – uite de unde iau bani pentru buget – din vinieta Oxigen”, a mai afirmat el.
Voiculescu a susținut că Firea a planificat, nerealist, la capitolul absorbţie de fonduri europene, jumătate de miliard de lei, în condiţiile în care Primăria Bucureşti „este un contraperformer” la atragere de bani europeni. El a menţionat că şi cheltuielile prevăzute în bugetul pe 2020 al primăriei sunt „fără niciun fel de fundament”, la fel ca şi veniturile.
El a mai spus că, „la fel ca un jucător de păcănele care nu se poate stăpâni și nu poate să acopere ceea ce promite, este posibil ca Gabriela Firea să înceapă să vândă de prin casă”.
Primăria Capitalei are un buget general estimat la circa 10 miliarde lei (echivalentul a 2,1 miliarde de euro) în anul 2020, potrivit proiectului afișat în dezbatere publică pe site-ul municipalității. Din acești bani, subvențiile pentru RADET și RATB sunt estimate la 1,64 miliarde lei, cheltuielile de personal 1,94 miliarde lei, din care 1,1 miliarde lei pentru companiile municipale și alte instituții finanțate din venituri proprii, cheltuielile curente – 7,2 miliarde. Cheltuielile pentru investiții sunt estimate la circa 2 miliarde lei.