Sari direct la conținut

Vlad Voiculescu, pus oficial sub urmărire penală pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID

HotNews.ro
Vlad Voiculescu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Vlad Voiculescu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Direcția Națională Anticorupție a anunțat vineri că a început oficial urmărirea penală pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID în care sunt cercetați și fostul premier Florin Cîțu și fostul ministru USR al Sănătății Ioana Mihăilă.

Anunțul a fost făcut de DNA după ce Voiculescu a fost citat vineri pentru a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile.

El este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte), și complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Tot vineri a fost chemată la DNA, de la ora 13.00, și Ioana Mihăilă, căreia urmează, de asemenea, să i se comunice începerea urmăririi penale împotriva sa.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce lui Vlad Voiculescu

  • „La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
  • Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
  • De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
  • În contextul menționat mai sus, în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.
  • De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.
  • Precizăm că acest memorandum ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății”.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că secretarul de stat vizat este Andrei Baciu, la acest moment președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

Amintim că în 23 noiembrie DNA a cerut încuviințarea Parlamentului – în cazul lui Florin Cîțu – și a Președinției – în cazul foștilor miniștri USR ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă – pentru începerea urmăririi penale a celor trei, pentru achiziția vaccinurilor anti-COVID în timpul pandemiei. În comunicatul DNA nu a fost precizat niciun nume, menționându-se că este vorba despre trei persoane care făceau parte din Guvernul României.

Fostul premier Florin Cîțu a fost pus oficial sub urmărire penală miercuri de către DNApentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. DNA susține că Florin Cîțu ar fi aprobat cele două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin deși ar fi știut că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Dosarul este instrumentat de către procurorul George Adrian Matei, șeful Secției de combatere a corupției din DNA. George Adrian Matei este procurorul care l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului, dosar în care fostul lider al PSD a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Dosarul privind achiziția de vaccinuri anti-COVID a fost deschis în septembrie 2021, când la conducerea DNA se afla Crin Bologa, care între timp s-a pensionat, Direcția Națională Anticorupție fiind condusă, începând cu luna martie, de către Marius Voineag. Dosarul a fost deschis atunci cu privire la faptă („in rem”), respectiv abuz în serviciu. Surse judiciare declarau atunci pentru HotNews.ro că procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz și că este verificat fiecare contract pentru achiziția de vaccin.

Anunțul DNA privind urmărirea penală a celor trei foști membri ai Guvernului a provocat o serie de controverse, generând mai multe întrebări fără răspuns. Prima dintre ele este cum a fost calculat de către DNA prejudiciul invocat, de peste un miliard de euro? Un alt element important ține de momentul la care a fost făcută achiziția – într-o isterie generală, când nimeni nu putea anticipa cât va dura pandemia de COVID-19 sau de câte doze va fi nevoie.

De altfel, România nu este singura țară care a cumpărat un număr mult mai mare de doze decât au fost consumate.

Conform datelor prezentate de economistul Bogdan Glăvan, Suedia, care are o populație de 10,4 milioane de persoane, a cumpărat 42 de milioane de doze de vaccin, din care a consumat 21,5 milioane, în timp ce Germania, cu o populație de 83,2 milioane de persoane, a cumpărat aproape 400 de milioane de doze, din care a consumat 83 de milioane.

VIDEO Florin Cîțu, la DNA în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID: Tot ce am făcut atunci am făcut conform legii

USR sesizează Comisia Europeană privind acțiunile DNA, după deschiderea dosarului achiziției de vaccinuri / Acuzații grave aduse procurorilor de către partidul lui Drulă

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro