Sari direct la conținut

Vladimir Putin ordonă un "răspuns simetric" după ce SUA au testat o rachetă cu rază medie: Cum vom putea noi ști ce va fi amplasat în România și Polonia?

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru

Președintele rus Vladimir Putin a promis vineri un „răspuns simetric” la recentul test efectuat de Statele Unite cu o rachetă cu rază medie de acțiune, primul după Războiul Rece, relatează AFP.

„Ordon ministerelor Apărării și Afacerilor Externe (…) să analizeze nivelul de amenințare creat pentru țara noastră de actele Statelor Unite și să ia măsurile exhaustive pentru a pregăti un răspuns simetric”, a declarat Putin, într-o reuniune a Consiliului rus de Securitate.

„Acum, o încălcare este evidentă, este inutil să o contești”, a acuzat Putin. „Dar aceasta ridică acum întrebarea: cum vom putea noi ști ce va fi amplasat în România și în Polonia?”

Potrivit președintelui rus, „adevăratele intenții” ale Statelor Unite sunt să „amplaseze în diferite regiuni ale lumii rachete interzise anterior”.

Dar amplasarea lor în Europa și în Asia „afectează interesele noastre de bază, deoarece este vorba de proximitatea granițelor rusești”, a argumentat el.

„Nu am dorit niciodată, nu dorim și nu vom dori să ne antrenăm într-o cursă a înarmărilor, foarte costisitoare și distrugătoare pentru economia noastră”, a susținut el, în condițiile în care Rusia a demarat o amplă acțiune de modernizare a forțelor sale armate, de mai mulți ani.

Statele Unite au anunțat luni că au testat o rachetă convențională cu rază medie de acțiune, un test care este posibil după retragerea din tratatul nuclear INF de la începutul lunii.

Testul, care a fost reușit, a fost efectuat duminică de pe insula San Nicolas, în largul Californiei, la ora locală 14,30 (21,30 GMT), a precizat Pentagonul.

„Racheta testată a părăsit rampa de lansare terestră și a atins cu precizie ținta sa după peste 500 km de zbor”, potrivit sursei citate.

„Datele culese și lecțiile învățate din acest test vor oferi ministerului Apărării informațiile necesare dezvoltării de noi arme cu rază medie de acțiune”, a concluzionat Pentagonul.

Statele Unite au părăsit în 2 august tratatul de dezarmare INF, după ce au acuzat Moscova că îl încălca de ani de zile, deschizând drumul unei noi curse a înarmărilor îndreptată împotriva Rusiei, dar în special a Chinei.

În aceeași zi, ministrul Apărării Mark Esper a anunțat că Statele Unite vor accelera dezvoltarea de noi rachete sol-aer.

Mark Esper a precizat că America a demarat în 2017 cercetările legate de acest sistem de rachete, în limitele tratatului INF privind Forțele nucleare intermediare.

Tratatul INF, care a permis în anii 1980 eliminarea rachetelor rusești SS20 și a celor americane Pershing, în centrul crizei euro-rachetelor, interzicea folosirea unei serii de rachete cu capacitate nucleară cu rază intermediară de acțiune (de la 500 la 5.500 km).

Racheta testată duminică este convențională dar poate fi echipată cu focos nuclear.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro