Vladimir Putin și Xi Jinping vor avea miercuri o discuție: "Vedem o retorică foarte, foarte agresivă din partea NATO și SUA”
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta miercuri despre tensiunile din Europa și despre retorica „agresivă” a SUA și a NATO în timpul unei convorbiri video, a anunțat Kremlinul, citat de Reuters.
Conversația va avea loc într-un moment de mare tensiune în relațiile ambelor țări cu Occidentul, Beijingul fiind sub presiune în privința drepturilor omului, iar Moscova în legătură cu concentrarea de soldați în apropierea graniței cu Ucraina.
„Situația în relațiile internaționale, în special pe continentul european, este foarte, foarte tensionată în acest moment și necesită o discuție între aliați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la Moscova și Beijing.
„Vedem o retorică foarte, foarte agresivă din partea NATO și a SUA, iar acest lucru necesită discuții între noi și chinezi”, a adăugat reprezentantul lui Putin.
Rusia a cultivat legături mai strânse cu China pe măsură ce relațiile sale cu Occidentul s-au înrăutățit. Anul acesta, el și Xi au convenit să prelungească un tratat de prietenie și cooperare de 20 de ani.
Peskov a declarat că vor avea o conversație lungă cu o agendă largă, care va include energie, comerț și investiții.
Discuția lor va avea loc la opt zile după o videoconferință ruso-americană în care președintele american Joe Biden l-a avertizat pe Putin să nu invadeze Ucraina, iar Putin i-a spus că Rusia are nevoie de garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic din partea Occidentului.