Sari direct la conținut

Vladimir Putin: Spionii rusi prinsi in America au fost tradati, iar tradatorii sfarsesc intotdeauna rau​

HotNews.ro

Premierul Vladimir Putin a confirmat sambata ca s-a intalnit cu spionii rusi extradati din Statele Unite ale Americii si a precizat ca acestia au fost deconspirati in urma unui act de tradare, iar numele tradatorilor este cunoscut de autoritatile de la Moscova, relateaza BBC News.

Putin, care a fost el insusi ofiter KGB, a adaugat ca spionii traiesc o „viata dura”. El nu a precizat unde a avut loc intalnirea, dar a spus ca a cantat cu agentii cantece patriotice din epoca sovietica.

Cei zece rusi au admis in fata justitiei americane ca sunt spioni si au fost extradati in Rusia, in schimbul a patru agenti americani. Acuzatiile de spalare de bani au fost retrase.

Ei au fost transportati in Viena, unde un avion rusesc care-i transporta pe cei patru spioni americani a aterizat in acelasi timp, in ceea ce presa internationala a caracterizat ca fiind cel mai important schimb de spioni dintre cele doua mari puteri dupa Razboiul Rece.

Putin a declarat, in cadrul unei vizite efectuate la Foros, in Ucraina, ca printre agentii cu care s-a intalnit se afla si Anna Chapman, a carei viata a fost pe larg comentata de presa din toata lumea.

El a precizat ca a discutat cu spinii „despre viata” si ca „fiecare dintre ei a avut o viata dura”.

„In primul rand trebuie sa stapanesti la perfectie limba straina. Gandesti si vorbesti in aceasta limba si faci ceea ce ti s-a spus sa faci pentru interesul patriei mama, ani de zile, fara sa contezi pe imunitatea diplomatica”, a povestit el.

Putin a precizat ca schimbul de spioni a avut loc in urma unei tradari. „Tradatorii sfarsesc intotdeauna rau. Sfarsesc prin a fi betivi, dependenti, traiesc pe strazi„.

Intrebat de ziaristi daca Moscova are de gand sa se razbune, Putin a spus ca este „nedelicat” sa vorbesti de acest lucru.

„Este o problema delicata, nu poate fi rezolvata la o conferinta de presa. Ei traiesc dupa propriile lor legi, si toate serviciile speciale sunt constiente de aceste legi”, a adaugat Putin.

In ceea ce priveste spionii rusi, ei „vor continua sa lucreze”, a indicat premierul rus, citat de AFP.

„Sunt sigur ca vor avea posturi demne si ca viata lor va fi interesanta si stralucitoare”, a subliniat el.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro