Sari direct la conținut

Volodimir Zelenski: Ucraina va pierde războiul dacă SUA taie fondurile

HotNews.ro
Volodimir Zelenski: Ucraina va pierde războiul dacă SUA taie fondurile
Volodimir Zeleski Credit: Zuma Press / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat marți, într-un interviu pentru postul american de televiziune Fox News, că, dacă SUA decid să taie ajutorul militar acordat Ucrainei, țara sa va fi probabil învinsă de Rusia.

„Dacă vor tăia, cred că vom pierde. Bineînţeles, orice ar fi, vom rămâne şi vom lupta. Avem producţie, dar nu este suficient pentru a câştiga. Şi cred că nu este suficient pentru a supravieţui. Dar va fi, dacă aceasta este alegerea americană, atunci vom decide ce trebuie să facem”, i-a spus Zelenski corespondentului internaţional al Fox News, Trey Yingst.

Corespondentul Fox News l-a întrebat pe Zelenski despre starea războiului față de cum era la începutul acestuia. Zelenski a remarcat că, deși primele zile au fost cele mai dificile, orice mișcare ar depinde de unitatea țării împotriva Rusiei.

„Această perioadă, acest moment depinde, cred, de unitatea noastră în Ucraina şi cred că ceea ce este foarte periculos este să pierdem unitatea în Europa şi, mai important, unitatea dintre Ucraina şi Statele Unite”, a spus Zelenski.

Întrebat dacă depinde de Putin să pună capăt războiului, Zelenski a apreciat că „astăzi depinde mult de Putin”.

„El o poate face. Poate fi dispus să pună capăt acestui război. Dar depinde mult mai mult și de Statele Unite ale Americii. Putin este mai slab decât Statele Unite ale Americii. Președintele Statelor Unite ale Americii are puterea, autoritățile și armele și poate scădea prețul energiei”, a apreciat Zelenski.

Totodată, întrebat dacă el crede că Trump l-ar putea influența pe Putin să oprească războiul, Zelenski a spus:

„Nu va fi ușor, dar cred că, dacă folosește toate resursele pe care le are SUA, atunci da, poate. Pentru că el este mult mai puternic decât Putin. SUA sunt mai puternice. Economia lor este mai puternică”, a conchis Zelenski.

INTERVIURILE HotNews.ro