Vosganian: Acum o săptămână, ca și în '90, eram cu Tăriceanu la Guvern. Țara are aceleași probleme
Varujan Vosganian, ales sâmbătă în funcția de președinte ALDE Iași, a rememorat un moment din 1990 când se afla, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, la Guvern. Liderul ALDE spune că la aproape 30 de ani distanță de acel moment țara are încă aceleași probleme, scrie Mediafax.
„Aș vrea să vă fac cunoscută o scurtă istorie care s-a petrecut săptămâna trecută, înaintea mitingului. În Palatul Victoria ne-am întâlnit câțiva dintre reprezentanții coaliției. Eu împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu eram în balconul de la Palat și ne-am adus aminte că în ziua de 21 ianuarie 1990, eu și cu Călin, eu de 31 de ani și el de 37, eram împreună cu participanții la vestita întâlnire din Sala Rondă a Palatului Victoria, Corneliu Coposu, Sergiu Cunescu, Ion Iliescu și alții, iar eu și Călin Popescu-Tăriceanu veneam din partea tinerei generații și ne-am adus aminte că iar au trecut aproape 30 de ani și ne-am întors în același loc și iată, din păcate, România are încă aceleași probleme”, a declarat Varujan Vosganian, la Iași.
Deputatul ALDE Varujan Vosganian a fost ales sâmbătă lider al ALDE Iași, în urma votului din Conferința Județeană de Alegeri pentru desemnarea noii conduceri.