Vot la 16 ani: ce se ascunde in spatele povestii

In mod regulat, prietenul meu, Cristian Preda, noteaza en passant, pe blogul sau, un gand. Ceva de felul: Tinerii ar putea vota de la 16 ani. Se intampla deja așa in diverse tari,cum ar fi Austria. Iar noi inca nu am pornit nici macar o dezbatere desi accesul neingradit la informație și democratizarea tinerei generații ar fi putut sa dea de gandit in acest sens. Mass media prinde mingea din zbor, o rostogoleste. Cristi are astfel ocazia sa revina cu lamuriri si elaborari. De exemplu: “Votul poate fi organizat in timpul saptamanii, cu conditia ca timpul de votare sa fie foarte lung, iar angajatorii sa acorde patru ore libere, platite, pentru ca angajatii sa isi exercite votul.” Etc.etc.etc.

Este momentul in care intervine subsemnatul. Pozitia sa este de ani buni reprezentata de materialul de aici.

Adaug anul acesta o nota, o anexa. Cred ca e importanta. Daca v-ati amuzat deja cu textul meu traditional, puteti sari direct la anexa. Ea explica de ce in spatele povestii aparent amuzante se ascunde o chestiune extrem de importanta.

Anume: Nu varsta e ceea ce conteza in sistemul electoral. Varsta e un instrument, e un mod de a identifica o alta variabila esentiala mecanismului de decizie colectiva. E un mod de a aproxima un factor mai greu de identificat pe alte cai, mai laborioase.

Intrebarea este: Care este acel factor sau set de factori? Care este acea variabila? Orium, oricare ar fi ea, la acea variabila trebuie sa ne gandim daca vrem sa imbunatatim functionarea sistemului. Si atunci poate ca intrebarea corecta este: Ce calitati, ce trasaturi, caracteristici vrem sa aiba cei ce participa la procesul de decizie colectiva? Varsta e un mod imperfect de a ne indica ceva despre acele caracteristici.

Pe scurt: Votul o fi el un “drept al omului” dar este in acelasi timp si un element cheie al unui process politic complicat. Este modul de participare la un mecanism extrem de complex prin care se iau decizii colective de importata capitala: Se imparte putere, resurse, se redistribuie,se impoziteaza, se fac reguli noi, se hotarasc lucruri ce vor afecta generatii viitoare. Mii si milioane de oameni sunt afectati de el, de vot.

Nu ar fi corect sa ne intrebam ce competente trebuie sa aiba cel ce are dreptul de a exercita o influenta in acest process public? Iata o intrebare mult mai interesanta si utila.

Nu dam automat drept tuturor de conducere a autoturismului. Nici la 18 ani, sau 21 de ani sau chiar 31 sau 51 de ani. Trebuie sa dovedeasca intai ceva. Ce? Ca stiu niste reguli publice si ca stiu sa tina volanul in mana, sa folosesesca frana in trafic etc. Ca au responsabilitatea si informarea necesara. Ca sunt pregatiti si responsabili cand vine vorba de o chestiune atat de importanta cum e condusul masinii in public.

Cand e vorba de volanul treburilor publice insa iata ca pare absolut normal sa vorbim despre varsta. Atat. Varsta. Am uitat ca varsta era doar un mod imperfect de a vorbi despre altceva. Accentul s-a mutat pe ceva ce inaintasii nostri democrati, in lupta cu aristocratia si monarhia, au folosit ca element de aproximare, variabila heuristica: varsta. Chestia cu capabilitatea sau competenta devine azi pentru noi, nu secundara ci total marginalizata. Desi acum cand sistemul democratic este instaurat, ar trebui sa devina elementul central al preocuparilor noastre.

Se asuma deci ca ceva numit “competenta civica” e ceva de la sine inteles, ceva ce vine automat odata cu varsta. Ai 18 ani: gata, brusc te loveste in creier o noua stiinta a chestiilor publice si o noua responsabilitate publica te strange la stomac. Poate ca in vechime puteai spera ca in timp, cu emanciparea maselor si educatia publica, se va ajunge la asta. Dar azi, cand stim ce stim, vedem ce vedem, am invatat ce am invatat, a continua aceasta farsa e o bataie de joc evidenta.

Intrebare: Cine practica acesta bataie de joc, cel ce o constata sau cei ce au transformat-o in doctrina de guvernare, mit si tabu?

In aceasta logica, in care nu ceri NIMIC de la votat, dar nimic, nu ai nici cea mai mica asteptare de la el, evident ca bariera varstei devine ceva arbitrar. Evident ca discutia despre varsta devine fireasca. Cand competentele pe care trebuie sa le ai pentru a participa la decizia publica sunt -de facto- zero, cand asteptarile sunt zero, 18 ani e discriminatoriu, chiar 3 ani e discriminatoriu. De ce 16 si nu 12? De ce 12 si nu 9?

A pune insa problema in termenii de mai sus – anume a ridica problema responsabilitatii si competentei si capabilitatilor civice ale electoratului – nu e corect politic. Esti acuzat imediat de tot felul de lucruri oribile. Ideea de vot cenzitar apare de pilda imediat si ti se da cu ea in cap, ca si cum votul cenzitar ar fi singura alternativa la problema identificata mai sus.

Oamenii s-au invatat sa taca de frica. De ce ar chestiona ceva ce a devenit un mit, o monstruozitate institutionala: dreptul de a vota indiferent de capabiliatile si competentele pe care le ai, indiferent de responsabilitatea sau iresponsabilitatea cu care exerciti voul, indiferent de etica votarii.

Sa fie foarte clar: Suntem democrati, detesatam formele de guvernare elitiste, aristocratice, dictatoriale si etatiste. Dar suntem blocati la mantinela. Am ajuns ca de frica preotimii corectitudinii politice sa nu mai putem sa gandim la modalitatile de imbunatatire a mecanismelor sistemului democratic. Ideea de competenta civica, de capabilitate politica, a ajunsa sa fie rostita in soapta si pe la colturi. Ne e frica sa spunem lucrurilor pe nume.

Politicienii etatisti si socialisti care stiu sa foloseasca bugetul de stat pentru a tranzactiona voturi, speculeaza din plin situatia. Am ajuns ca minoritatea informata si responsabila sa fie exploatata de politiceni exact prin intermediul acelui segment electoral care are drept la volanul public desi nimic, dar absolute nimic nu-l recomanda la a avea acel drept. Evident, in afara de varsta. Varsta. Si idea de drept. Probabil divin.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro