Vremea continua sa se raceasca
Meteorologii avertizeaza ca temperaturile vor continua sa scada si in urmatoarele zile. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM) racirea accentuata a vremii va afecta treptat, incepand din vest, toata tara, valorile de temperatura devenind cu 7…10 grade mai scazute decat media climatologica a perioadei.
Temperaturile minime vor ajunge pana la -15 grade Celsius, in timp ce maximele se vor situa intre -4 si -2 grade Celsius.
In Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul si estul Transilvaniei precipitatiile, la inceput sub forma de ploaie, apoi predominant ninsoare, vor fi frecvente si insemnate cantitativ – local peste 15-20 l/mp in 12 ore, izolat peste 40 l/mp in sud-est.
Incepand din noaptea de luni spre marti (6/7.03) pana in dimineata zilei de miercuri (8.03) la munte, in sud-estul si estul tarii vor fi ninsori viscolite.
Meteorologii avertizeaza asupra riscului producerii de avalanse in muntii Fagaras, Bucegi si Postavarul, iar salvamontistii ii sfatuiesc pe turisti sa nu se aventureze in afara partiilor special amenajate din statiuni.