Vremea se strică în toată țara. Temperaturile scad abrupt, sub pragul înghețului. Unde va fi ger
După o zi cu temperaturi de primvăra în unele zone, urmează un episod de vreme rea care va cuprinde toată țara în weekend, au avertizat meteorologii, care au emis și alerte de cod galben și portocaliu de intensificări puternice ale vântului.
Vineri (13 noiembrie) va ploua în general moderat cantitativ, în vestul, nord-vestul și în centrul țării, iar în cursul nopții (13/14 noiembrie) în regiunile sudice, conform ANM. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.
În noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 noiembrie) la început în nordul Carpaților Orientali, apoi și în restul zonei montane vor predomina precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă (în general de 5…10 cm).
În a doua parte a nopții, lapoviță și ninsoare, posibil cu depunere de strat de zăpadă, vor fi și în estul și în sud-estul Transilvaniei.
Temperaturi negative duminică, chiar ger
Cantitățile de apă vor fi local de 15….25 l/mp, iar în zona montană și în Muntenia de 30…35 l/mp.
Vineri, vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 50…65 km/h, iar la munte de peste 90 km/h.
Sâmbătă (14 noiembrie) vremea se va răci accentuat, temperaturile maxime se vor situa în general între 6 și 11 grade, iar minimele din dimineața zilei de duminică vor fi negative în cea mai mare parte a țării, iar în estul Transilvaniei va fi ger (în jurul a -10 grade).
Cod galben și portocaliu
ANM a emis și cod galben și portocaliu de intensificări ale vântului pentru ziua de vineri, 13 noiembrie, în intervalul 10-21.
Astfel, temporar vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nord-estul și estul Munteniei și în sud-vestul Olteniei cu viteze la rafală de 50…75 km/h. Pentru aceste zone a fost transmisă avertizarea cod galben.

Codul portocaliu va fi valabil la munte vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze de 90…120 km/h, iar la altitudini mari de 120…140 km/h.
Cod galben de ploi
De asemenea, ANM a transmis și un cod galben de ploi însemnate cantitativ în perioada 13 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 21.
În intervalul menționat, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse, iar cantitățile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 35…45 l/mp.

Alertă meteo și pentru București
Începând de sâmbătă și cea mai mare parte a Munteniei va fi afectată de un episod de vreme severă.
Din noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 1, va intra în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ. Avertizarea expiră sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 11, confrom ANM.
În intervalul menționat, avertizarea meteo va fi valabilă în zone din județele Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și în municipiul București. Ploile vor fi sub formă de aversă, iar cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi de 20…35 l/mp.
