Weekend trending în București, 22-23 noiembrie: Divertis, festival de whisky, documentar punk și Cătălin Botezatu pe marele ecran
Temperaturi scăzute, ploaie și soare puțin – așa putem descrie vremea din acest weekend. Se apropie iarna, iar Bucureștiul pare că se așază între mai multe ritmuri și gusturi care nu au neapărat legătură între ele, dar care definesc felul în care orașul ăsta trăiește la sfârșit de săptămână.
Cafeaua de specialitate o bem în Dorobanți, la Biutco (Constantin Aricescu 22) pentru a vedea dacă Oana Titică are dreptate când spune că aici „matcha are și o linguriță de cochetărie”. „La un parter luminos din Dorobanți, cu geamuri mari, s-a deschis toamna aceasta Biutco, o cafenea-concept dedicată frumuseții și relaxării.
De unde „Biutco”? Biutco, noua destinație de cafea & matcha din oraș, s-a înființat în septembrie pe strada Constantin Aricescu 22, iar numele ei e un măritiș jucăuș între „beauty” și „coffee”, adică Biut + Co.
Decorată în nuanțe pastelate și feminine, ca un beauty parlor unde poți să bei și un espresso bun, cafeneaua e împărțită în două zone, precum numele său și precum conceptul locului. Avem zona de Coffee bar, unde găsim meniul de cafea de specialitate (venită de la prăjitoria Nomonym), cocktailuri aromate și băuturi precum clasica matcha, spre exemplu, dar care conțin o mică surpriză în interior – un adaos de colagen”, scrie Oana în recenzia de pe b365.ro.
Duminică seara, Casa Paulownia găzduiește o experiență culinară care se întinde peste trei acte, sub titlul „Sobremesa”. Evenimentul aduce slow dining-ul spaniol în București, începând cu Hora del Vermouth – un warm-up cu vermouth, tapas și povești – continuând cu Wine & Dine, o cină cu inspirații iberice și sud-americane acompaniată de vinuri atent selecționate, și încheind cu Slow Party & Cocktails, unde invitații socializează cu un cocktail tematic sau digestiv în mână. Costul de participare este de 240 de lei și include accesul la toate cele trei momente ale serii, de la aperitive și vinuri până la cocktail-ul final.
Dacă ești în căutarea unui bistro nou, care să te plimbe culinar prin Asia, Franța și America, atunci mergi pe mâna lui Dragoș Mihăilă, care a descoperit recent deschisul JASU (Speranței 6).
„JASU funcționează pe locul unde, odinioară, a fost Burger Van Home. Este un mini restaurant de familie, fără fițe, dar cu gusturi care dau cu papilele de pământ. Meniul e opera lui chef Vlad, omul care, acum trei ani, a câștigat BurgerFest-ul cu un monstru culinar: carne de vită cu măduvă și soia, kimchi cu miere și susan, piept de porc sous vide, cheddar, maioneză de avocado cu lime și coriandru. Burgerul ăla, pe nume JIM KON, a luat 10 pe linie, de la mine, Prăjiturela, chef Toader și Radu Dumitrescu. Gustul lui JIM KON (știu cum sună asta) mi-a rămas bine întipărit pe scoarță. Nu s-a mai făcut așa ceva de atunci”, scrie Dragoș Mihăilă în recenzia de pe b365.ro.
Evenimente
Crosul Loteriei Române, ajuns la ediția a XXV-a, adună sâmbătă dimineața alergători de toate vârstele pe Șoseaua Kiseleff, între Piața Victoriei și Arcul de Triumf. Startul e la 12:00, traseul variază între 3.200 m și 6.400 m, iar premiile totale însumează 140.000 de lei – cu sume consistente pentru locurile I-V, atât la individual, cât și la echipe. Participarea e gratuită, dar cu număr de concurs și cip pentru cronometrare.
În alt registru, Club Guesthouse marchează 15 ani de muzică electronică non-stop. Sâmbătă, de la 15:00, CAP, DESYN, Mihnea Rog, Praslea și Rhadoo dau startul unei nopți de clubbing care se va întinde pe peste 24 de ore. Biletele în avans sunt 55 lei, iar la intrare 70 lei. E o atmosferă concentrată pe muzică, fără fotografii și cu selecție la intrare, ca să nu deranjeze fluxul serii.
Tot sâmbătă, la Quantic, rockul românesc se întâlnește cu nostalgicul în concertul aniversar Kempes – Regăsire. Ovidiu Ioncu „Kempes” sărbătorește 10 ani de la lansarea albumului său și reînvie piese care au marcat generații. Concertul începe la 19:00, cu LEGEND și Andrei Sora în deschidere. Biletele variază între 75 și 100 lei, în funcție de momentul achiziției.
Tot la Quantic, dar duminică, scena crema scenei trap și hip-hop se adună la lansarea albumului lui Azteca – „iNGER & D3MON”. Prezența sa e dublată de invitați precum Amuly, M.G.L., Misha Miller, RAVA, 4226, Sarba, Ray, Șatra B.E.N.Z. și TJ Miles, într-un spectacol cu LIVE BAND. Biletele costă 133 lei și includ acces la piesele noi, dar și la hiturile din cariera sa.
Pentru cei care preferă un weekend mai clasic, muzica clasică și chitara se intersectează la Festivalul Internațional „Serile de chitară”, ediția a XII-a. Sâmbătă și duminică, Dragoș Ilie și Pablo Marquez urcă pe scena Sălii de concerte „George Enescu” la UNMB, cu programe care merg de la Matiegka și Enescu la Debussy și de Falla. Accesul la concerte e liber.
Dacă ai chef de un documentar despre muzica punk est-europeană, duminică la Trei Bețivi Bar se vede „East Punk Memories”, un colaj despre Budapesta anilor ’80, cu interviuri și imagini de arhivă. Intrarea e liberă, dar mesajul e clar: e despre libertate și muzică care sparge ziduri, nu despre nostalgie dulce.
Sâmbătă, Horia Brenciu umple Sala Palatului cu „Crăciunul începe cu mine”, marcând 110 ani de la nașterea lui Frank Sinatra și Gică Petrescu. Concertul pornește de la 19:00, biletele începând de la 140 lei, iar repertoriul trece de la My Way la cântece de petrecere românești.
Tot la Sala Palatului, dar duminică, Divertis aduce pe scenă umorul care de multe ori pare imposibil de regizat: personaje publice și personalități surprinse în ipostaze comice, lansând Programul Național de Redresare prin Râs.
Printre toate acestea, Whisky Fest România continuă sâmbătă cu degustări și masterclass-uri la Caro Hotel. Biletele încep de la 100 lei, iar cei care trec pragul evenimentului au ocazia să descopere distilatele românești și internaționale, de la single malt la blends și specialități rare.
Duminică seara, la Expirat, are loc „Flori, Fete sau Băieți”, un concert ce reunește patru trupe emergente – Ginia, Claro Que No, Diana Căldăraru și Gramofone – fiecare cu un invitat special, pentru interpretări unice: Mark Stam, Doru Trăscău, Cireșan și Tedi (miau.wav). E un eveniment despre întâlniri neașteptate și despre cum se conturează prietenii muzicale între generații, o seară care nu se limitează la titlu, ci invită publicul să decidă ce urmărește – flori, fete, băieți sau muzica care le adună pe toate. Biletele se găsesc pe iabilet, 60 lei pentru acces general și 40 lei pentru studenți și elevi, cu prezentarea legitimației.
Pe partea sportivă, sâmbătă, Circul Metropolitan devine scena Bucharest Gym For All Festival, cu peste 600 de participanți din România și din străinătate. Competiția combină concursul național de la 11:30 cu cel internațional de la 15:30, iar cluburi și delegații din țară și de peste hotare se întrec în gimnastică artistică și aerobică. Evenimentul poate fi urmărit în direct pe paginile de Facebook și YouTube ale Federației Române de Gimnastică, oferind spectatorilor atât spectacol, cât și șansa de a urmări performanța sportivă de aproape.
Teatru & film
Sâmbătă, la Centrul de Teatru Educațional Replika, se joacă „Prețul aurului”, un spectacol-mărturie care explorează parcursul unui copil visător ajuns în lumea dansului sportiv. Pe scena de pe Strada Lânăriei, Eugen Jebeleanu revine în sala de dans a copilăriei pentru a retrăi momente de disciplină, rigoare și curaj, transformând amintirile în reflecții asupra presiunii succesului, competiției exacerbate și a nevoii de validare. Cu un mix de text, coregrafie și video design, spectacolul de 90 de minute fără pauză pune în prim-plan vulnerabilitatea și forța care se nasc din pasiunea pentru dans, recomandat spectatorilor peste 14 ani.
În interviul acordat în exclusivitate pentru HotNews.ro, regizorul Eugen Jebeleanu a povestit și despre cum acest spectacol va deveni următorul să proiect cinematografic.
Tot sâmbătă seara, la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, spectatorii sunt invitați să urmărească „Băieții de zinc”, o adaptare scenică a romanului „Soldații de zinc” de Svetlana Aleksievici. Sub dramatizarea lui Yuri Kordonsky, piesa aduce în prim-plan mărturii despre război, explorând atât frontul de luptă, cât și cel de acasă, și evidențiind impactul devastator al conflictelor asupra vieților și conștiințelor oamenilor. Prin distribuția care include nume ca Mariana Mihuț, Dana Dogaru și Ana Ioana Macaria, spectacolul oferă o reflecție puternică asupra războiului, păcii și necesității evoluției spirituale a umanității, biletele începând de la 40 de lei.
Pe marile ecrane avem mai multe premiere cinematografice demne de luat în considerare. „Now You See Me: Now You Don’t” este un nou capitol al francizei pline de iluzionism spectaculos și răsturnări de situație uluitoare. Alături de o nouă generație de magicieni, ei plănuiesc un jaf de diamante de valoare inestimabilă, promițând spectatorilor o combinație captivantă de magie, surprize și acțiune fără precedent.
Avem și două filme românești, dintre care „Planurile iubirii” este o comedie în care joacă și Cătălin Botezatu. Un arhitect american conservator își descoperă dragostea și aventurile culturale după ce se căsătorește cu o tânără pasională din România. Mutarea în țară și întâlnirea cu vecini excentrici declanșează situații comice și momente de introspecție, iar în final el învață să aprecieze tradițiile și frumusețea României.
Cel de-al doilea film românesc este „Tati Full-Time”. Iustin, fost avocat și tată full-time cu obligații neprevăzute, se confruntă cu haosul absolut al botezului bebelușului său: socri dominatori, colegi haotici, fiica geloasă și fostul iubit al soției complică fiecare moment. Comedia dezvăluie luptele părintelui neexperimentat într-o avalanșă de situații hilare și emoționante.
Este și weekendul în care „Wicked: For Good”, ultimul capitol al senzaționalului musical ajunge pe marele ecran, urmărind despărțirea și luptele interioare ale vrăjitoarelor Elphaba și Glinda. Pe fundalul conflictelor și intrigilor din Oz, prietenia și empatia lor devin cheia salvării regatului, în timp ce magia, muzica și emoția definitorie a musicalului transformă filmul într-o experiență cinematografică epică și emoționantă.
