Xi Jinping încheie anul într-o poziție mai bună decât omologii lui american și rus, scrie Financial Times

„N-am mai văzut bărbați atât de speriați.” E verdictul pe care Donald Trump l-a dat amuzat după ce observase la o întâlnire recentă efectul intimidant pe care-l are Xi Jinping asupra propriului anturaj. „Aș vrea ca și cabinetul meu să se poarte așa”, a glumit președintele american, potrivit unui articol de opinie din Financial Times.

Revenirea lui Trump în Biroul Oval a dat semnalul revigorării stilului de mână forte în politica globală. Agenda internațională e configurată tot mai mult de întâlniri bilaterale între conducători puternici și încăpățânați. Reuniunile multilaterale la nivel înalt precum Adunarea Generală a ONU, G20 sau conferința climatică COP își pierd tot mai mult relevanța.

Nici Trump și nici Xi n-au fost la recenta conferință G20 din Africa de Sud. A fost un eveniment care i-ar fi forțat să împartă lumina reflectoarelor cu conducătorii unor țări mai mici. Nici Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite nu s-a deranjat pentru G20, cum n-a făcut-o nici rusul Vladimir Putin.

Lui Putin nu-i e tocmai ușor să călătorească în zilele noastre. Ceea ce nu l-a împiedicat totuși să se bucure de câteva întâlniri la nivel înalt care i-au permis să se recomande drept conducător respectat al unei mari puteri. Săptămâna aceasta el va fi la New Delhi pentru a-l întâlni pe premierul indian Narendra Modi. În septembrie se plimba prin Beijing în compania lui Xi și a nord-coreeanului Kim Jong-un. În luna precedentă se văzuse cu Trump în Alaska.

În orice caz, deși Putin se străduiește să întrețină aparențele, e limpede că de acum el nu mai poate revendica postura de conducător al unei mari puteri. După aproape patru ani de război armata rusă încă se mai chinuie să iasă din Donbas, iar economia Rusiei e acum dependentă de mărinimia Chinei.

Trump și Xi, din contră, sunt în fruntea unor țări a căror putere economică le validează trufia de potentați. În ciuda campaniei lui neîncetate vizând Premiul Nobel pentru Pace, Trump s-a arătat dispus să folosească forța militară. În iunie a decis bombardarea Iranului, iar acum amenință Venezuela.

Însă efortul lui Trump de a încheia anul în calitatea de cel mai potent dintre potentați e subminat tot mai mult de indicii care arată că susținerea lui internă se surpă. Partidul Republican a suferit recent înfrângeri electorale grave în New York, New Jersey și Virginia. Electoratul american nu-i crede proclamațiile conform cărora economia merge de minune și inflația a fost înfrântă. Sondaje recente vizând alegerile generale de la anul îi arată pe democrați cu o medie de 5% în fața republicanilor.

Senzația că țara se întoarce împotriva lui Trump ar putea fi faptul care i-a încurajat pe republicanii din Congres să se revolte contra președintelui, forțând publicarea dosarului Jeffrey Epstein. Neputința lui Trump de a împiedica publicarea, după multe luni de eforturi în acest sens, e unul dintre puținele semne de slăbiciune pe care le-a trădat. În funcție de conținutul dosarului, Epstein s-ar putea sau nu să continue să-l bântuie pe președinte încă câteva luni.

Xi, din contră, pare că va încheia anul părând mai puternic decât păruse o vreme. Conducătorul chinez a traversat cu bine o perioadă primejdioasă de cinci ani. O pandemie izbucnită în China a provocat o catastrofă mondială – deși Xi și guvernul lui au izbutit cumva să împiedice toate tentativele de tragere la răspundere a Chinei. Proasta gestionare a pandemiei de către Xi pe plan intern s-a soldat cu o atipică răbufnire de nemulțumire publică. Iar taxele vamale impuse de America îi amenințau Chinei accesul la piețele mondiale.

Cu toate acestea și spre diferență de UE și Japonia, China a fost neobișnuit de dură în reacția ei la războiul comercial al lui Trump și s-a folosit de controlul ei asupra pământurilor rare și altor minerale esențiale pentru a forța SUA să-și reducă taxele. Această armă a pământurilor rare i-ar putea afecta Americii și calculele referitoare la un eventual conflict pentru Taiwan. Iar percepția revigorării puterii Chinei va fi fost poate reflectată și în poziția agresivă adoptată de Beijing față de Sanae Takaichi, noul premier al Japoniei, după ce ea făcuse o serie de declarații legate de Taiwan care nu i-au picat bine Beijingului.

Xi beneficiază de un avantaj de imagine în cursa potentaților, în care mult depinde de abilitatea de a proiecta aparența unei puteri necontestate. Într-un mod pe care Trump nu-l poate decât invidia, Xi deține controlul aproape complet asupra legislativului, sistemului judiciar și presei. Ceea ce face ca indiciile de dizidență ori instabilitate să fie rare în China.

Și totuși, indiciile acelea se află acolo, dacă cineva vrea să le caute anume. Xi a depășit un deceniu la putere, dar continuă încă să-și epureze elitele politice și militare într-un ritm excepțional. Poate fi un indiciu ori al paranoiei lui personale, ori al persistenței corupției. Dar, oricum ar fi, e într-un contrast strident cu imaginea oficială de liniște și forță pe care ar vrea s-o proiecteze Xi.

Miniștrii și consilierii care l-au însoțit pe Xi la întâlnirea lui cu Trump din Coreea de Sud din octombrie aveau motive să pară înspăimântați. Mulți dintre predecesorii lor fuseseră epurați recent: un ministru de externe, doi ai apărării, nouă generali influenți, plus șeful departamentului de relații internaționale al Partidului Comunist.

În antiteză, cel mai nou efort al lui Trump de a-și întemnița un adversar politic – fostul șef al FBI James Comey – a fost zădărnicit de instanțe. Fără îndoială un motiv de frustrare pentru președinte. Dar, în schimb, un semnal încurajator pentru America, indicând că sistemul politic în ansamblul lui e în continuare mai puternic decât persoana unui conducător carismatic.

Orice va fi gândind Trump, un președinte înconjurat de subordonați înspăimântați nu e un semn de sănătate pentru nici un fel de țară.

Material realizat cu sprijinul Rador Radio România