Xi Jinping, summit cu oficiali din America Latină și Caraibe, la o zi după armistițiul tarifar dintre China și SUA: „Bullyingul sau hegemonismul duc doar la autoizolare”
Președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat că „bullyingul” și „hegemonismul” nu vor face decât să se întoarcă împotriva celui care le practică, într-o aluzie voalată la SUA, la doar o zi după armistițiul temporar care a fost convenit între principalele două economii ale lumii, relatează CNN.
Xi a ales să transmită acest mesaj, care portretizează China drept lider global și apărător al comerțului liber, în cadrul unui summit cu oficiali din America Latină și Caraibe, marți, la Beijing. Regiunea este tot mai prinsă în mijlocul unei lupte pentru influență între Washington și Beijing.
„Nu există câștigători în războaiele tarifare sau comerciale. Bullyingul sau hegemonismul duc doar la autoizolare”, a declarat președintele Chinei, reiterând un avertisment pe care l-a mai transmis pe parcursul disputei comerciale cu administrația Trump.
Liderul chinez susține că marile schimbări, nemaivăzute într-un secol, accelerează, ceea ce „a făcut ca unitatea și cooperarea dintre națiuni să fie indispensabile”.
Armistițiu în războiul comercial dintre SUA și China
Discursul lui Xi Jinping a avut loc la o zi după ce SUA și China au anunțat o reducere drastică a tarifelor pentru o perioadă inițială de 90 de zile, un progres surprinzător care a dus la dezescaladarea unui război comercial aprig și a stimulat piețele globale.
În timp ce Casa Albă salută decizia drept o victorie pentru SUA și o demonstrație a „expertizei de neegalat a lui Trump în obținerea de acorduri care aduc beneficii poporului american”, comentatorii chinezi și presa de stat sărbătoresc înțelegerea ca pe „o victorie uriașă” pentru China și o justificare a poziției ferme a Beijingului.
Deși alte țări s-au grăbit să încheie acorduri cu Trump după anunțul făcut de președintele american în 2 aprilie cu privire la „tarifele reciproce”, China a adoptat o strategie diferită, ripostând cu propriile taxe vamale asupra produselor importate din SUA și cu alte contramăsuri.
Timp de mai bine de o lună, tarifele dispuse de Donald Trump împotriva Chinei în al doilea mandat la președinția SUA au rămas la un nivel de 145%, iar cele introduse de Beijing asupra bunurilor americane au fost la 125%, un război comercial care a afectat economic ambele tabere.
În baza acordului convenit în weekend, tarifele generale americane pentru produsele chineze scad la 30%, de la 145%, în timp ce taxele părții chineze pentru importurile din SUA se reduc la 10%, de la 125%, conform declarației comune.
Taxele anunțate de Trump pentru China ca reacție la problema fentanilului, în februarie și martie, vor rămâne în vigoare, așa cum se va întâmpla și cu cele dispuse de Beijing ca ripostă la acestea.
Potrivit acordului, autoritățile chineze vor suspenda sau anula și contramăsurile netarifare pe care le-au introdus împotriva SUA începând din 2 aprilie.
În plus, SUA va reduce tariful „de minimis” pentru coletele mici din China la 54%, de la 120%, începând din 14 mai, menținând în același timp opțiunea de taxă fixă de 100 de dolari, conform unui ordin executiv emis luni de Casa Albă.
