Zborul MH17 ar putea sa fi fost doborat din greseala, de separatisti pro-rusi prost antrenati – servicii secrete americane
Zborul MH17 ar putea sa fi fost doborat „din greseala”, deasupra estului Ucrainei, de catre separatisti pro-rusi prost antrenati, au declarat marti responsabili de rang inalt ai serviciilor secrete americane, citati de AFP.
„Explicatia cea mai plauzibila este ca este vorba de o eroare” si ca racheta a fost lansata „de un echipaj prost antrenat”, in conditiile in care sistemul utilizat – o baterie de rachete sol-aer de productie ruseasca – cere anumite cunostinte si antrenament, a declarat un inalt responsabil al informatiilor americane, sub protectia anonimatului.
Acesti responsabili au subliniat ca acest tip de eroare, desi rar, s-a mai produs in trecut. In 1983, un avion de vanatoare sovietic a doborat un avion corean de linie iar cinci ani mai tarziu o nava americana de razboi a doborat un Airbus iranian.
In schimb, chiar daca racheta a fost lansata dintr-o zona controlata de rebeli, pentru moment este imposibil sa se spuna „cine a apasat pe buton” si de ce, a adaugat acest responsabil.
Acesta a subliniat ca serviciile americane de informatii nu sunt in masura sa spuna daca cetateni rusi erau prezenti la baterie in momentul lansarii.
Serviciile nu au dovezi ca rusii au instruit separatistii in utilizarea sistemului Buk, un complex anti-aerian relativ modern si sofisticat.
In total, 298 de persoane, dintre care 193 de olandezi, se aflau la bordul Boeingului 777 al companiei Malaysia Airlines care s-a prabusit joi in estul Ucrainei, intr-o zona controlata de separatisti pro-rusi.
Acest responsabili din serviciile secrete americane afirma ca explicatia Rusiei asupra catastrofei, care arunca responsabilitatea asupra Ucrainei, „nu tine”.
Este unul dintre motivele organizarii acestei informari de presa, a recunoscut unul dintre responsabilii prezenti, vizibil agasat de „dezinformarea” practicata, potrivit lui, de autoritatile ruse si de presa de stat.
Soldatii ucraineni ar fi trebui sa intre in terenul rebelilor pentru a instala bateria anti-aeriana, pentru a lansa racheta si pentru a pleca, dupa aceea. Si, in plus, guvernul ucrainean ar fi trebuit sa manipuleze separatistii pentru a-i face sa revendice doborarea avioanului.