Zboruri în regim supersonic cu avioane de luptă F-16 Fighting Falcon: MApN anunță antrenamente pe întregul teritoriu al României

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că aeronave ale Forțelor Aeriene vor executa, în toată țara, până pe 2 iunie, antrenamente la înălțimi mici.
Astfel, până lunea viitoare, 2 iunie, aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor executa „zboruri de antrenament la înălțimi mici, precum și zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul țării, cu luarea tuturor măsurilor de siguranţă aeriană şi reducere a impactului fonic asupra populaţiei civile”.
„Aceste exerciţii au scopul de a contribui la îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie”, se mai precizează în comunicatul de presă citat.
Săptămâna trecută, MApN a anunțat că încă două aeronave F-16 dintre cele 32 de avioane de luptă second-hand cumpărate din Norvegia au ajuns la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.
„Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare din cadrul Bazei 57 Aeriene «Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino», de la Mihail Kogălniceanu”, a anunțat Ministerul Apărării.
Cele două noi avioane F-16 care vor face parte practic din cea de-a treia escadrilă de astfel de aparate de luptă vor opera momentan în cadrul bazei aeriene de la Câmpia Turzii până când lucrările de dezvoltare și extindere a bazei 57 Mihail Kogălniceanu vor fi finalizate.
„Noile aeronave se alătură celor deja aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române și vor contribui la consolidarea securității țării noastre prin executarea misiunilor de apărare a spațiului aerian național și aliat, atât în timp de pace, cât și în situații de criză, în cadrul Serviciului de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă națională și NATO”, a mai transmis MApN săptămâna trecută.