Sari direct la conținut

Zborurile cu avioane private ale Laurei Vicol și Marcel Ciolacu plătite de Nordis, identificate în referatul DIICOT. Cât au costat

HotNews.ro
De la stânga: Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, Alfred Simonis și Laura Vicol. Colaj Hotnews. Foto: Inquam Photos și Shutterstock
De la stânga: Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, Alfred Simonis și Laura Vicol. Colaj Hotnews. Foto: Inquam Photos și Shutterstock

În referatul trimis în instanță de DIICOT, procurorii susţin că Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă s-au lansat în cheltuieli de lux şi plăcere din banii oamenilor păgubiţi de Compania Nordis, achitând de exemplu 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre diverse destinaţii de lux de vacanţă, din ţară şi străinătate. Printre aceste zboruri se regăsesc călătoriile spre Nisa și Madrid, când la bordul avioanelor private închiriate se aflau premierul Marcel Ciolacu și alți lideri ai PSD, precum Sorin Grindeanu.

În referat, procurorii susţin că membrii reţelei Nordis au cheltuit din fondurile companiei, după bunul plac, sume exorbitante pe bunuri şi servicii care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al firmei, exclusiv în beneficiul personal.

Costurile pentru achiziţia unor astfel de servicii exclusiviste sunt extrem de ridicate, aşa cum rezultă din facturile de la dosarul cauzei, în referat fiind date șapte exemple de zboruri.

În două dintre aceste zboruri, la bordul aeronavelor s-a aflat și premierul Marcel Ciolacu, după cum a dezvăluit anul trecut G4Media.ro.

Conform referatului DIICOT, pentru zborul cu ruta Bucureşti – Madrid – Bucureşti din perioada 3 mai 2022 – 5 mai 2022, „a fost achitată suma de 34.900 euro (172.671 lei la cursul de 4.947 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) din data de 03.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL”.

Anchetatorii au identificat, în referat, și zborul cu ruta Bucureşti – Nisa – Paris – Nisa – Bucureşti din perioada 27 mai – 30 mai 2022, pentru care „s-a achitat suma de 42.700 euro (211.036 lei la cursul de 4,942 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) din data de 27.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL”.

Însumate, cele două călătorii dus-întors – București – Madrid și București – Nisa – ajung la suma de 77.600 de euro.

G4Media.ro a publicat documente care arată că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu o apropiată, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis).

Tot G4Media.ro a dezvăluit că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air închiriată de Nordis cu destinația Nisa îi transporta pe Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Laura Vicol, împreună cu copiii lor, pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. În același avion s-a aflat și Afred Simonis, pe atunci deputat PSD.

Ce spun procurorii DIICOT

„Chiar dacă nu toate aceste cheltuieli au relevanţă penală sub aspectul infracţiunii de delapidare, expunerea acestora este importantă în devoalarea modului în care, în mod cinic şi în dispreţ faţă de clienţi, pe de o parte, membrii grupării, constant, au invocat în explicaţiile oferite clienţilor, faţă de nerespectarea termenelor de construcţie şi livrarea unităţilor locative, dificultăţi financiare, scumpirea materialelor de construcţii. Pe de altă parte, s-au lansat în cheltuieli de lux şi plăcere care nu sunt efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, conform art. 25 din Codul fiscal. Astfel, au fost identificate, prin intermediul NORDIS TRAVEL SRL, cheltuieli de achiziţii zboruri (comerciale şi private) în valoare de nu mai puţin de 1.511.208 euro şi 805.984 lei, din care zboruri private 857.796 euro şi 691.948 lei. Facem precizarea că toate aceste cheltuieli nu au fost efectuate din fondurile societăţii de turism, ci din fondurile Nordis Management, fonduri constituite din banii clienţilor”, spun anchetatorii, în referatul trimis instanței, potrivit Agerpres.

În concret, Nordis Management achiziţiona servicii de la Nordis Travel, iar Nordis Travel achiziţiona servicii de închiriere avioane private de la diferite companii de profil.

„Din această categorie, cheltuielile cu zborurile private (atât avion, cât şi elicopter) constituie acte de delapidare, întrucât, analizând destinaţiile, datele şi persoanele care au beneficiat de acestea, s-a constatat că nu au absolut nicio legătură cu activitatea economică a grupului Nordis (promovarea proiectelor imobiliare), ci sunt efectuate exclusiv pentru vacanţe private, participarea la evenimente private, în beneficiul personal al soţilor Ciorbă Vladimir şi Vicol Ciorbă Laura Cătălina. În destinaţiile Nisa, Mykonos, Madris, Paris, etc, destinaţii care rezultă din documentaţia pusă la dispoziţie de operatori, nu au fost identificate târguri imobiliare sau alt eveniment de acest tip, întâlniri de afaceri în interesul companiei sau orice alt demers care să aibă legătură cu business-ul grupului Nordis”, explică procurorii.

Costurile pentru achiziţia unor astfel de servicii exclusiviste sunt extrem de ridicate, aşa cum rezultă din facturile de la dosarul cauzei, în referat fiind date câteva exemple:

  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Mykonos – Bucureşti, din perioada 18 – 21.06.2021, s-a achitat suma de 19.500 euro (97.940,35 lei la cursul de 5,022 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) emisă de TOYO AVIATION SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Nisa – Bucureşti, din perioada 18 – 21.08.2022, s-a achitat suma de 31.500 euro (153.874,35 lei la cursul de 4,884 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) din data de 18.08.2022, emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Nisa – Paris – Nisa – Bucureşti din perioada 27 – 30.05.2022, s-a achitat suma de 42.700 euro (211.036 lei la cursul de 4,942 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) din data de 27.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Madrid – Bucureşti din perioada 03 – 05.05.2022, s-a achitat suma de 34.900 euro (172.671 lei la cursul de 4.947 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) din data de 03.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Timişoara – Madrid – Timişoara – Bucureşti din perioada 09-10.03.2022, s-a achitat suma de 38.700 euro (191.527 lei la cursul de 4,949 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) din data de 08.03.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL
  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Londra – Bucureşti – Nisa – Bucureşti din perioada 20 – 23.05.2021, s-a achitat suma de 52.900 euro (260.601 lei la cursul de 4,926 lei/euro), aşa cum rezultă din factura din data de 13.05.2021 emisă de ION TIRIAC AIR SRL
  • pentru zborul cu ruta Bucureşti – Delta Dunării – Bucureşti din perioada 10 – 11.04.2021, s-a achitat suma de 55.294 lei, aşa cum rezultă din factura emisă de DASSON HELICOPTERS SRL către NORDIS TRAVEL SRL.

De asemenea, au fost achiziţionate maşini de lux – Ferrari, Bentley, Rolls Royce – de aproape 5 milioane de euro.

Achiziţia de autoturisme, în special cele de lux, a generat cheltuieli de 19.336.134 lei şi 965.391 euro. După finalizarea contractelor de leasing, o parte a autoturismelor au fost înstrăinate încasându-se suma de 6.022.440 lei. Aşadar, aproape 5 milioane de euro au fost cheltuiţi în numai 4 ani pe autoturisme de lux.

Laura Vicol a recunoscut că a zburat cu avionul privat împreună cu Marcel Ciolacu

Laura Vicol, fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a recunoscut în luna ianuarie că a zburat alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu avionul privat. „De câteva ori. Și cu dânsul și fără”, a afirmat ea, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.

„De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?”, a fost întrebată Vicol.

„De câteva ori. Și cu dânsul și fără”, a răspuns Laura Vicol.

Premierul Marcel Ciolacu a publicat pe 25 decembrie pe TikTok un videoclip în care prezintă presupusele facturi pentru zborurile efectuate cu un avion privat închiriat de firma Nordis. El a susținut că documentele dovedesc că și-a plătit din banii săi aceste zboruri.

Inițial, liderul PSD a negat că a călătorit cu avioane private. Apoi, a admis acest lucru, dar a spus că a făcut-o pe banii lui.

INTERVIURILE HotNews.ro