Sari direct la conținut

Zeci de elevi şi profesori de la un colegiu din Timișoara au ajuns intoxicaţi la spital. Cauza este necunoscută

HotNews.ro
Pompierii Smurd, ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Pompierii Smurd, ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional „C.D. Loga’” din Timişoara au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, cu suspiciune de intoxicaţie, fără a se cunoaşte cauzele, în condiţiile în care liceul nu are cantină sau internat, transmite Agerpres.

13:18 DSP analizează aproape 30 de probe de la colegiu, conform Opinia Timișoarei,

„Au fost prelevate 5 probe de apă, atât de la rețea cât și de la dozatoarele de apă aflate în incinta unității, care au fost ulterior sigilate și scoase de la consum. Suplimentar au mai fost prelevate 12 probe de sanitație, din care 10 probe de suprafață șI 2 probe aeromicrofloră. Laboratorul de Toxicologie a prelevat probe, în vederea determinării unor parametrii toxicologici (de exemplu amoniac sau clor). La acest moment, din informatiile pe care le deținem, din pacientii care s-au prezentat la serviciul de urgență, 15 (copii), cu grupe de vârstă diferite, sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” celelate persoane, în urma evaluării starii de sanatate, nu au necesitat internare. Ancheta epidemiologică se află în desfasurare, sursa de imbolnăvire nefiind deocamdată clar identificată„, au transmis reprezentantii Direcției de Sănătate Publică Timiș.

…………

Toți au acuzat dureri abdominale, varsături și scaune diareice, notează publicația locală Opinia Timișoarei. Cursurile au fost suspendate miercuri.

„Legat de situaţia de la Colegiul C.D.Loga, la această oră pot spune că nu ştim de la ce au apărut simptomele copiilor. Sunt în jur de 30 de copii şi vreo 12 adulţi afectaţi de aceleaşi simptome. O parte sunt internaţi, o parte sunt acasă. Toată noaptea am vorbit la telefon cu reprezentanţi ai ISU şi cu conducerea liceului. Revin cu amănunte imediat ce ştiu mai multe. Potrivit articolului 9, alineat 3) şi 4) litera b) din OME 4183/2022, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, considerând a fi o situaţie obiectivă, o situaţie excepţională, împreună cu conducerea unităţii de învăţământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii şi anunţând Ministerul Educaţiei, am decis suspendarea cursurilor şcolare pentru ziua de astăzi”, a precizat şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, miercuri, într-o informare de presă.

Conducerea instituției de învățământ a precizat că nu este cunoscută sursă posibilă de intoxicare având în vedere că nu există cantină, liceul nu e racordat la gaze naturale și nu s-au făcut dezinfecții, dezinsectii sau deratizare, potrivit Opinia Timișoarei. S-a luat în calcul și posibilitatea că aceștia să fi băut apă de la niște dozatoare aflate în incinta liceului, însă nu toți cei care se simt rău au consumat apă de la aceste aparate.

Reprezentanţii Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara au anunţat că şapte elevi au fost internaţi, iar doi au rămas în urgenţă, marţi.

Pe parcursul nopţii şi miercuri dimineaţa, alte 12 persoane, profesori şi elevi, au solicitat ambulanţa prezentând aceleaşi simptome, respectiv dureri abdominale şi scaune diareice. 15 sunt internaţi.

Noaptea trecută, ISU Timiş a dispus deplasarea la locul intervenţiei de la liceu a unui echipaj din care făcea parte şi CBRN, pentru identificarea unei posibile surse de intoxicare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro