Sari direct la conținut

Zelenski neagă că Ucraina a condus vreun atac pe teritoriu rusesc: Nu l-am atacat pe Putin, lăsăm asta tribunalului

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus miercuri că Ucraina nu a condus niciun atac pe teritoriu rusesc și cu atât mai puțin nu a condus niciun atac care să îl vizeze pe președintele Vladimir Putin, relatează Reuters.

„Noi luptăm pe teritoriul propriu, nu atacăm Moscova sau pe Putin…Nu l-am atacat pe Putin, lăsăm treaba asta tribunalului” a spus Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean, întrebat de ce Rusia acuză Ucraina de atacul asupra Kremlinului, a spus că „Putin are nevoie de asta pentru a-și motiva oamenii, nu are victorii”.

Rusia a acuzat miercuri Ucraina de o tentativă eșuată de asasinare a președintelui Vladimir Putin într-un atac cu drone asupra Kremlinului și a amenințat că va riposta.

Kievul a negat că ar avea vreo legătură cu vreun atac cu drone împotriva Kremlinului şi a subliniat că astfel de acţiuni nu ar aduce nimic Ucrainei pe front şi doar ar provoca Rusia să treacă la măsuri mai radicale.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro