​Ziaristul

Acum 20 de ani, Gica Voicu m-a luat de mina si m-a asezat pe un scaun din redactia pe care o conducea. Era ziarul cel mai vindut al momentului, National. Mi s-a parut incredibil ca acel om atit de blajin conducea cel mai tare ziar din tara. Avea un fantastic simt al umorului, dar si o doza uriasa de auto-ironie. El m-a debutat in presa mare. El, redactorul-sef al ziarului, isi gasea mereu citeva minute sa discute cu studentul care nu prea avea habar pe ce lume traieste.

Cind a inteles ca vreau cu adevarat sa fiu ziarist, Gica Voicu m-a dat in grija lui Lucian Pal, mina lui dreapta din ziar. Amindoi m-au ferit, cumva, de inevitabilele lupte intestine, dar si de presiunile externe uriase exercitate asupra ziarului. M-au lasat sa-mi fac treaba, m-au invatat ce inseamna un subiect, ce inseamna rabdarea, ce inseamna competitia in presa.

Am petrecut citiva ani teribili in redactia lui Gica Voicu. Acolo am luat primul salariu de ziarist, acolo am trait prima criza economica, acolo am devenit ziarist.

Acolo am priceput de ce acel om era considerat un mare ziarist si un urias facator de gazete. Avea un nas infailibil la subiecte, stia perfect valoarea imaginii, isi proteja oamenii de presiunile politicienilor.

Azi, Gica Voicu pleaca definitiv. Statistica seaca ne spune ca a fost redactor-sef la Evenimentul Zilei din anii 90, redactor-sef la Nationalul anilor 2000, creatorul altor reviste de nisa, apoi om in echipa Observatorului. A murit vineri, la doar 59 de ani. Pentru grabita lume a presei, in care generatiile se schimba ca la hochei, e o stire importanta. Pentru mine, e despartirea de un om fundamental bun, care a avut timp sa invete presa un student.

Dumnezeu sa-l odihneasca!