Sari direct la conținut

Ziua Internațională a Supraviețuitorului de Cancer: A doua cauză de deces din lume. Aproape 10 milioane de oameni pierd anual lupta cu boala

HotNews.ro
Pacient, Foto: Hospice Casa Sperantei
Pacient, Foto: Hospice Casa Sperantei

Cancerul este a doua cauză de deces în lume, aproape 10 milioane de persoane pierzând, în fiecare an, lupta cu această boală. Cel puțin o treime dintre cancerele frecvente sunt, însă, prevenibile. De asemenea, numărul persoanelor care trăiesc cu cancer, al supraviețuitorilor, crește de la an la an în lume. Acest lucru se datorează creșterii nivelului de cunoștințe despre cancer în rândul publicului general, depistării precoce, introducerii programelor de screening, progresului înregistrat în medicină și, nu în ultimul rând, îmbunătățirii managementului clinic al acestei boli și lansarii de noi politici de sănătate. Joi, de Ziua Internațională a Supraviețuitorului de Cancer, a fost lansat Ghidul ESMO al Supraviețuitorului de Cancer în limba română.

  • A fost lansat Ghidul în limba română al supraviețuitorului

Ghidul se concentrează asupra sănătății și aspectelor fizice, psihologice, sociale și economice care afectează pacienții după încheierea tratamentului primar pentru cancer. Supraviețuitorii de cancer post-tratament sunt persoanele care nu mai prezintă boala după încheierea tratamentului, persoanele care primesc în continuare tratament pentru a reduce riscul de recidivă a cancerului și persoanele care au boala sub control și puține simptome, care primesc tratament pentru a gestiona cancerul ca boală cronică.

„Ghidul oferă supraviețuitorilor un manual compact despre cum să îmbunătățească diferite aspecte ale vieții – de la nutriție, activități fizice, managementul stresului, până la creșterea imunității. Supraviețuitorii de cancer sunt încurajați să adopte un stil de viață care poate reduce riscul de recidivă a acestei boli. Cel mai important mesaj al ghidului este: nu renunțați și cereți ajutor!”, afirmă Vasile Ianovici, membru în comitetul director al European Cancer Patient Coalition.

Îngrijirea din perioada de supraviețuire include gestionarea problemelor legate de controalele medicale, gestionarea efectelor secundare tardive apărute în urma tratamentului, îmbunătățirea calității vieții, a sănătății psihologice și emoționale. De asemenea, îngrijirea oferită în perioada de supraviețuire cuprinde tratamentul oncologic viitor, dacă este cazul.

„Ratele de supraviețuire în cancer au crescut semnificativ în ultimele decenii, datorită progresului medicinei, depistării precoce și a îmbunătățirii managementului acestei afecțiuni. În același timp, a crescut și atenția acordată diferitelor aspecte ale supraviețuirii – bunăstare fizică, mentală, emoțională, socială, financiară și economică, iar ghidul oferă suport și informații chiar în această zonă”, a afirmat Lidia Kajanto, manager Institutul Oncologic București.

Primul capitol al Ghidului Supraviețuitorului de Cancer cuprinde toate detaliile despre sprijinul pe care îl poate primi supraviețuitorul pentru a face față noii realități – de la grupuri de sprijin, suport psihologic pentru pacienți și familiile lor, până la elaborarea rolului pe care îl au profesioniștii din domeniul sănătății în această etapă post-tratament (oncolog, medic de familie etc).

„Ghidul de supraviețuire este cel mai important instrument de onco-planning de după lansarea conceptului de supraviețuire oncologică din 1985. Mult timp, sprijinul psihosocial a fost neglijat în tratamentul neoplazic, chiar dacă datele ne arată că între 30% și 50% dintre supraviețuitorii de cancer suferă de distres oncologic suficient de semnificativ pentru a justifica intervenția psiho-oncologului. Acest ghid ajută la pregătirea și psiho-educația supraviețuitorilor oncologici prin faptul că acordă o atenție sporită sprijinului și aspectelor psihosociale, facilitând luarea în comun a deciziilor privind viitorul, cum ar fi reîntoarcerea la locul de muncă”, afirmă Dégi Csaba, Director al International Psycho-Oncology Society.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Asociația Bolnavilor de Cancer, Institutul Oncologic București și Societatea Națională de Oncologie Medicală din România marchează Ziua Internațională a Supraviețuitorului de Cancer prin lansarea unor inițiative-cheie menite să contribuie la creșterea supraviețuirii și a îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu cancer.

  • Numărul supraviețuitorilor crește de la an la an, în lume

Numărul persoanelor care trăiesc cu cancer, al supraviețuitorilor, crește de la an la an. Acest lucru se datorează creșterii nivelului de cunoștințe despre cancer în rândul publicului general, a depistării precoce, a introducerii programelor de screening, progresului înregistrat în medicină și nu în ultimul rând a îmbunătățiri managementului clinic al acestei boli și lansarii de noi politici de sănătate. În acest context, organizatorii evenimentului, alături de MSD România, lansează Ghidul ESMO al Supraviețuitorului de Cancer în limba română. Ghidul este elaborat de European Society for Medical Oncology (ESMO) și European Cancer Patient Coalition (ECPC) în colaborare cu Psycho-Oncology Society (IPOS). Ghidul ESMO a fost conceput cu scopul de a ajuta pacienții, rudele și îngrijitorii lor să înțeleagă natura diferitelor tipuri de cancer, să aleagă tratamentul cel mai potrivit și să facă față noii realități.

„Mulți supraviețuitori ai cancerului se confruntă cu provocări medicale, emoționale și sociale de durată. Ghidul ESMO al Supraviețuitorului de Cancer vine cu o mulțime de informații care să ajute pacienții să gestioneze mai bine boala cu care se confruntă și să înțeleagă toate etapele prin care trec. Esențială pentru supraviețuire este revenirea la aspectele importante ale vieții de dinaintea diagnosticului de cancer și găsirea unor noi modalități de a duce în continuare o viață normală. Membri familiei, prietenii și îngrijitorii trebuie să fie considerați și ei ca făcând parte din experiența de supraviețuire”, spune Cezar Irimia, președinte Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Sănătatea preventivă este un alt subiect important prevăzut în ghid. Supraviețuitorului i se explică care sunt principalele schimbări pe care trebuie să le facă în stilul de viață pentru a se bucura de o bună sănătate fizică și emoțională.

„Educația pentru sănătate reprezintă factorul cheie în luarea deciziilor importante privind un stil de viață sănătos sau sănătatea preventivă. Un nivel ridicat al cunoștințelor privind sănătatea va contribui în mod direct la creșterea capacității unei persoane de a naviga în sistemul de sănătate sau de a înțelege planul de îngrijire și tratament în perioada de supraviețuire, de a-și gestiona boala cronică. Lansarea Ghidului Supraviețuitorului de Cancer în limba română contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu cancer, a supraviețuitorilor în număr din ce în ce mai mare”, a declarat Nicolas Renard, Managing Director MSD Romania.

Ultimul capitol al ghidului oferă metode de îngrijiri ulterioare după tratamentul de cancer și metode de prevenire, depistare timpurie a unor noi tumori de către pacienți și familiile lor.

Supraviețuirea este o experiență unică și continuă, diferită pentru fiecare persoană în parte și pentru cei care îi sunt alături. Este esențial ca pacienții să revină, pe cât posibil, la aspectele importante ale vieții de dinaintea diagnosticului de cancer și să găsească noi modalități de a duce în continuare o viață satisfăcătoare.

„Ghidul răspunde nevoilor psiho-sociale pe care pacienții le întâmpină, nevoi neacoperite în prezent de sistemul de sănătate și cărora, noi, asociațiile de pacienți, încercăm să le găsim rezolvări. Acest instrument va fi utilizat de grupurile de suport și va completa campaniile educaționale menite să schimbe perspectiva asupra cancerului, să încurajeze discuția despre supraviețuirea în cancer și despre ce înseamnă să fii o persoană cu cancer în România”, arată Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

  • Zeci de mii de români sunt diagnosticați anual cu cancer

Anual, zeci de mii de români sunt diagnosticați cu un tip de cancer, afecțiune care poate da peste cap viața atât pe plan fizic, cât și psihic. În 2018 au primit diagnosticul 83.461 de români, potrivit Globocan. Cea mai mare incidență în România continuă să o aibă cancerul pulmonar (13,6%), urmat îndeaproape de cancerul colorectal (13,3%) și de cancerul de sân (11,5%). Următoarele cancere, ca incidență, sunt cancerul de prostată (7,2%), cancerul de vezică urinară (4,7%), cancerul de stomac (4,4%), cancerul de ficat (4,3%), cancerul de col uterin (4,1%), cancerul de pancreas (3,8%) și cancerul de uter (3%). Acestea sunt cele 10 tipuri de cancer cu cea mai mare incidență în România și ele reprezintă aproape 70% din totalul cazurilor de cancer.

Inclusiv în cancerul pulmonar, principala cauză de mortalitate de natură oncologică atât la femei, cât și la bărbați, ratele de supravițuire sunt în creștere. Astfel, rata de supraviețuire la 5 ani a ajuns la 21,7%, cu 10 ani în urmă aceasta fiind de doar 17,2%. Studiile prezentate anul acesta la Întâlnirea Anuală a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO 2019) confirmă beneficiile aduse de noile clase de medicamente în managementul cancerului pulmonar. Dacă înainte de apariția imunoterapiei rata medie de supraviețuire la 5 ani a unui pacient cu NSCLC avansat era de aproximativ 5,5%, astăzi mai mulți pacienți supraviețuiesc datorită accesului la terapiilor moderne, existând opțiuni de tratament încă din linie de tratament.

Progresul înregistrat în identificarea biomarkerilor în cancerul pulmonar și noile terapii imuno-onologice au schimbat practica clinică, aducând speranță pacienților cu această afecțiune.

„În acest moment, testarea biomarkerilor este recomandată în majoritatea cazurilor la pacienții cu cancer pulmonar NSCLC și îi poate ajuta pe medici să identifice cea mai bună opțiune de tratament. Printre biomarkerii testați se numară EGFR, ALK si PD-L1, însa numărul biomarkerilor testati în cancerul bronhopulmonar este în continuă creștere (ROS-1, RET, NTRK, HER-2 etc.”, mai spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

  • Platforma unică pentru voucherul electronic pentru testarea biomarkerilor

De Ziua Internațională a Supraviețuitorului de Cancer se lansează și Platforma Unică pentru Voucherul Electronic pentru testarea biomarkerilor în cancerul pulmonar. Cancerul pulmonar este pe primul loc ca frecvență în România, iar supraviețuirea la 5 ani în țara noastră este printre cele mai scăzute din Europa. De aceea, acest tip de afecțiune trebuie să fie o prioritate pe agenda autorităților. Un prim pas ar fi crearea unui sistem integrat național care să reducă considerabil timpul de la primirea diagnosticului la începerea tratamentului.

„Această platformă ne ajută să câștigăm timp pentru pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar. Platforma Unică pentru Voucherul Electronic va funcționa ca o placă turnantă între toți actorii implicați în testarea biomarkerilor și va fluidiza, accelera și scădea efortul, timpul și prețul asociate acestor testări. Accesul în platforma necesită doar câțiva pași, extrem de simpli și eficienți, prin care medicul recomandă analizele și primește rezultatul pentru a prescrie tratamentul adecvat. Totodată platforma asigură transparență și neutralitate, arătând dimensiunea reală a testărilor care se fac într-o perioada de timp și dând posibilitatea tuturor laboratoarelor care fac dovadă capacităților cerute să se înscrie în programul de testări”, declară dr. Gabriela Saulea, coordonator de Programe Medicale la Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Platforma Unică pentru Voucherul Electronic își propune să contribuie la o transformare importantă a modului în care se practică medicina personalizată în România.

  • Cancerul, a doua cauză de deces din lume: Aproape 10 milioane de oameni pierd anual lupta cu boala

Cancerul este a doua cauză de deces în lume, aproape 10 milioane de persoane pierzând, în fiecare an, lupta cu această boală. Cel puțin o treime dintre cancerele frecvente sunt, însă, prevenibile.

Până la 3,7 milioane vieți pot fi salvate în fiecare an prin implementarea cu resurse adecvate a strategiilor de prevenire, depistare precoce și tratament al cancerelor.

În România, în anul 2018, s-a estimat un număr de peste 83 de mii de cazuri noi de cancer.

Decesele provocate de această boală se estimează că au ajuns la 50.902 persoane în țara noastră, anul trecut. Numărul bolnavilor rămași în evidența națională în perioada ianuarie-septembrie 2018 a fost de 488.824 de persoane comparativ cu 469.624 bolnavi rămași în evidență în aceeași perioadă a anului 2017.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro