Ziua Marinei Române 2025. Festivități în mai multe orașe. Premierul Ilie Bolojan merge la evenimentele de la Constanța
Ziua Marinei Române este celebrată anual la 15 august, odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor. Cu această ocazie, Forţele Navale Române organizează o serie de evenimente în șase orașe din țară, cele mai importante la Constanța, pentru a promova valorile şi tradiţiile marinarilor militari.
Cel mai mare eveniment dedicat Zilei Marinei Române este organizat la Constanța, începând cu ora 10.00.
Evenimentele au loc pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa şi în raionul maritim travers de aceasta, unde se vor desfăşura secvenţele de instruire ale Exerciţiului naval întrunit ”Forţele Navale Române 2025 – FNR 25”, potrivit unui comunicat transmis de Forțele Navale Române.
Bolojan merge la Constanța, Nicușor Dan lipsește
Peste 3.500 de militari români şi străini, 28 de nave, 25 de ambarcaţiuni rapide şi aproximativ 20 aeronave participă la manifestările dedicate Zilei Marinei Române organizate la Constanţa.
Spectacolul maritim va fi completat de trei aeronave ale Aeroclubului României, precum şi de zeci de ambarcaţiuni civile de tip velier, care vor defila pe mare.
La aceste manifestări şi-a anunţat prezenţa şi premierul Ilie Bolojan, însă președintele Nicușor Dan va fi absent, potrivit Antena3 CNN. De altfel, pe agenda președintelui, publicată pe Administrația Prezidențială, nu figurează nicio vizită pe 15 august a lui Nicușor Dan.
Programul festivităților de Ziua Marinei la Constanța
Potrivit Forțelor Navale Române, activitățile organizate cu acest prilej, în anul în care se sărbătoresc 165 de ani de la înființarea Marinei Militare Române Moderne, vor începe la ora 10.00, cu ridicarea pavilionului, geacului și a marelui pavoaz.
Concomitent, Muzica Militară a Forțelor Navale va intona Imnul Național al României și vor fi trase 21 de salve de tun de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. După alocuțiunile persoanelor oficiale, va avea loc o ceremonie religioasă, iar două remorchere maritime de radă și port vor lansa ancore de flori în valurile mării, în memoria eroilor marinari.
În jurul orei 10.40, va sosi Zeul Neptun, la bordul navei de comandament „Luceafărul”, după care va debuta exercițiul FNR 25, care se va termina, în jurul orei 12.00, cu defilarea navelor, ambarcațiunilor și aeronavelor.
Ziua Marinei Române va fi încheiată seara, începând cu ora 20.00, când marinarii militari se vor retrage cu torțe pe traseul Poarta 1 – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, precum și cu un spectacol de focuri de artificii asigurat de Primăria Municipiului Constanța, care va putea fi urmărit din zona Piața Ovidiu – Portul Turistic Tomis.
Programul festivităților de Ziua Marinei în țară
La Mangalia, Ziua Marinei va fi marcată, între orele 10:00 – 12:30, printr-o ceremonie militară şi prin desfăşurarea Exerciţiului naval întrunit FNR 25.10, în zona falezei portului turistic. Începând cu ora 21:00, marinarii militari din Mangalia se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica”, potrivit Agerpres.
La Brăila, publicul este invitat pe faleza Dunării, în zona Morii Violatos, unde va putea asista, în intervalul orar 10:00 – 12:30, la ceremonia militară şi la secvenţele fluviale ale Exerciţiului naval întrunit FNR 25.10. Începând cu ora 20:30, Muzica Militară a Garnizoanei Brăila va însoţi militarii participanţi la retragerea cu torţe, pe Calea Călăraşilor.
La Tulcea, vineri, între orele 10:00 – 12:30, publicul este invitat pe faleza Dunării, unde vor fi prezentate secvenţele fluviale ale Exerciţiului naval întrunit FNR 25.10 de către militarii de la bordul navelor şi se vor desfăşura tradiţionalele jocuri marinăreşti.
La Galaţi, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită vineri, de la ora 17:00, în zona Elice, pe faleza Dunării, printr-o ceremonie militară şi religioasă, urmată de secvenţele fluviale ale Exerciţiului naval întrunit FNR 25.10 şi de parada navelor militare.
La Bucureşti, în intervalul orar 09:00 – 10:00, Ziua Marinei Române va fi marcată printr-o ceremonie militară şi religioasă, care se va desfăşura la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Herăstrău, zona debarcader.
