Sari direct la conținut

Ziua Unirii 24 ianuarie este, dincolo de festivism, momentul esențial când românii au căpătat sprijin în relaţia cu cel mai tenace inamic modern al lor: Rusia

HotNews.ro
Ziua Unirii 24 ianuarie este, dincolo de festivism, momentul esențial când românii au căpătat sprijin în relaţia cu cel mai tenace inamic modern al lor: Rusia
Scena istorica cu Alexandru Ioan Cuza. Foto: Dreamstime

„România care s-a ivit în urma “Convenţiei de la Paris” este un stat plasat sub garanţia colectivă a marilor puteri. Aparent, nimic eroic, nimic romantic, nimic  grandios în noua calificare de regim internaţional”, scrie Ioan Stanomir în Contributors. Dar ceea ce s-a schimbat, fundamental, amintește profesorul de drept constituțional, „este relaţia cu cel mai tenace inamic modern al românilor – Rusia. Protectoratul colectiv  salvează naţiunea noastră de la destinul Georgiei sau al Basarabiei”.

24 ianuarie: despre un început din alte vremuri

24 ianuarie este, în atâtea dintre oraşele României, ziua în care personaje istorice stângace sunt convocate spre a strânge, pline de respect, mâna oficialităţilor locale: între cei de ieri şi cei de azi o punte a grotescului se întinde, iar tradiţia este înhămată la carul de propagandă al statului ce îşi priveşte cetaţenii ca pe şerbii ce au datoria de a a asculta, cuminţi, de cuvântul autorităţii.

Ce mai poate însemna, în această Românie a festivismului, instantaneul de demult al Unirii? Şi ce se mai poate zări sub acest edificiu de carton şi de cuvinte goale? Şi ce inimă mai palpită sub statuia de mucava şi care mai poate fi sunetul unui trecut care ne pare atât de îndepărtat şi de străin?

Asemeni lui 1 decembrie, 24 ianuarie trebuie să fie o zi a interogaţiei colective în jurul unui  destin al naţiunii şi al cetăţeniei. Platitudinile moştenite din era stalinismului naţional pot lăsa loc, în fine, lucidităţii care să ne acorde energia acelui bilanţ de parcurs. La egală distanţă de tăgăduire şi de mesianism, putem imagina un drum al spiritului critic. Spre a putea privi la acel timp de demult din care venim noi înşine, cei de acum.

România

24 ianuarie, cu a sa dublă alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este unul dintre rarele momente  din istoria noastră politică întemeiat pe un compromis rezonabil. Este fotografia, rară, a unui acord ce aduce împreună familii rivale, pregătite să se adune în jurul unei Românii pe cale să se nască. Liberali radicali, liberali moderaţi, conservatori, foşti exilaţi paşoptişti şi reacţionari “ruginiţi”, cu toţii sunt prinşi în rama unor zile memorabile. Fiecare dintre cei ce participă la acest efort de acomodare este pregătit să accepte un echilibru fragil:  Divanurile ad-hoc şi rezoluţiile lor pregătesc miracolul de acum.

România care se iveşte acum, sub forma descentralizată a “Convenţiei de la Paris”, este un stat plasat sub garanţia colectivă a marilor puteri. Aparent nimic eroic, nimic romantic, nimic  grandios în noua calificare de regim internaţional. Dar ceea ce se schimbă, acum, este relaţia cu cel mai tenace inamic modern al românilor, Rusia. Protectoratul colectiv salvează naţiunea noastră de la destinul Georgiei sau al Basarabiei. Modestia începuturilor acestea este  temelia pe care se va ridica independenţa. 24 ianuarie este alternativa la transformarea românilor în o altă seminţie absorbită de imperiul ţarilor.

Acţiunea diplomatică ce permite Unirea de la 1859 este una revoluţionară prin efectele ei: statul care se construieşte acum este gândit în contra Rusiei, ca parte din echilibrul european. România de mai târziu se va defini, inevitabil, prin raportarea la vecinătatea Rusiei. Expansiunea oprită vremelnic face posibilă edificarea naţiunii noastre.

Sacrificarea Moldovei este inseparabilă de această reinventare: pentru moldoveni, Unirea este debutul unei istorii prea puţin  îngăduitoare şi generoase cu ei. Altruismul Moldovei este răsplătit cu deceniile de  marginalitate politică şi economică. Dar fără această Moldovă care dispare România unită nu se putea ivi. Moldovenii sunt cei care, cu temeritate şi cu curaj suicidar, scriu prima pagină a unirii românilor.

Ce va urma

Istoria ce urmează lui 24 ianuarie nu are conturul unei poveşti cu happy- end. Statul ce se întemeiază acum nu va fi, niciodată cu adevărat, unul al egalităţii în faţa legii. Centralizarea, autoritarismul, antisemitismul,  arbitrariul  sunt umbrele pe care le le vom regăsi în secolul şi jumătate care urmează. 1 decembrie 1918 nu poate modifica structura de adâncime imaginată acum. Modernizarea malformată a ceauşismului xenofob va exacerba patologiile politice ale modernităţii noastre.

Sunt promisiunile anului 1859 îndeplinite cu adevărat, iată întrebarea pe care o impune luciditatea patriotică. În acest bilanţ nuanţele critice trebuie să ia locul exaltării propagandistice. Trecerea lui Cuza însuşi, de la elanul patriotic la deriva autoritară şi la cleptocraţie, rezumă, dramatic, itinerariul unei dezvrăjiri politice. Reforma agrară de la 1864 poate acorda ţăranilor pământ, dar nu poate stimula identitatea civică. Instituţiile şi legile aclimatizate acum nu elimină recursul constant la arbitrariu şi la despotism. Unitatea naţiunii este invocată, spre a domestici societatea.

Ceea ce rămâne din acea zi de ianuarie este emoţia unei întâlniri: de o parte şi de alta a Milcovului vocile se contopesc, pentru prima dată. Şi poate că această emoţie de ianuarie poate deveni energia patriotismului însuşi- dincolo de butaforie şi de mesianism, putem reveni la ceea ce ne aduce împreună, ca naţiune. O  Românie a jugului şi a tiraniei nu ne poate fi patrie. Din acel îndepărtat ianuarie putem convoca temeritatea libertăţii şi instinctul demnităţii umane: alegerile noastre pot imagina un alt viitor”.

Foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro