1 iunie, ziua Copilului. Gravă e lipsa de discernământ a Părintelui
Adunați în grupuri pe uațap și crezând că au mereu dreptate. Umblând năuci la gugălit ca barza după cuib. Retrași în aplicații ca-n pântecele mamelor. Da, i-ați recunoscut: sunt părinții, săracii de ei. Niște victime ale unei binecuvântări: facerea de copil. Ziua copilului de astăzi, este despre ei, cei mai debusolați oameni din univers. Doamne, cine mă apără de Părinți, de ziua copilului?
Azi, mai nimeni nu face copil la întâmplare. Bun, ăla “la beție” e excepție, că lumea nu mai bea, ci trage droguri.
Statisticile arată că se fac copii tot mai puțini. Dacă tot sunt așa puțini, în 2024 se calculează până și secunda în care poți face copilul. Facerea? E demult trecut și asta. Păi, nu mai contează “să faci” ceva, ci ți se poate reproduce un copil. Și în această reproducere nu mai există nici măcar sexe diferite. Atât de simplu este, nu? Dar ce fac, iau povestea de la ou și găină?
Odată reprodus omulețul, părintele parcă dispare. Se dă la fund. Caută pe net tot felul de ustensile, aparate de crescut – înfrânat copilul de la cele firești. Copilul nu trebuie să plângă, nu trebuie să urle, nu trebuie să mănânce, nu trebuie să, n-are voie să, mai ales să nu cumva să. Părinții sunt pradă celei mai mari damblale a lumii ăsteia, tehnologia. Gugălitul și aplicațiile de crescut copilul. Unii ar spune că e responsabilitate să te dai pe mâna unor instrumente sigure, care nu greșesc. E pe dracu’! aplicația vorbește în termeni statistici, dacă o face.
Știu! Cred! Părintele este înfricoșat de necunoscute infinite.
Copilul e Responsabilitate. Copilul însuși e o necunoscută. Dar să te înconjori de aplicații pentru oliță, pentru schimbat scutece, pentru mâncărici și să devii sclavul lor punctual… E sigur desigur. E prosteală, întotdeauna. Înseamnă să te retragi în spatele lipsei de discernământ. Te retragi în probabilități, în statistici. Cine e de vină că nu merg lucrurile bine? Goagălul, cutare aplicație!
Copilul este al tău, nu al algoritmului. Să te informezi e una, să devii robul tehnologiei clipă de clipă e declinul ideii de părinte.
Să nu uităm cum acest proces atât de tehnologizat este proclamat, țipat precum o face găina cu oul ei, precum cocoșul în ogradă. Mama și tata dispăruți în tehnologie își pune progenitura pe rețele, prin foto, film. Vai ce drăgălaș, să-l mănânce mama de frumos. Filmulețe cu progenitura. Frumos îi stă lui Bubico! Și părintele se pune cu copilul pe net. Zi de zi, clipă de clipă. Asta-i molimă.
Ce urmează? Păi, îi dăm copilului telefonul să se belească la desene animate.
Da, avem desene animate, filmulețe pentru fiecare vârstă. Producția e nelimitată. De ce nu? O face AI în 2 timp și trei mișcări. Copiii se idiotizează pentru că părinții îi fac prizonieri nenorocirii: tehnologiei. În acest sens, copilul nu mai are tată și mamă din carne, ci își daunladează ce maimuțele vrea el să-l crească. Pentru că are la dispoziție tehnologia, nu sufletul de mamă. Tehnologia nu face niciun fel de nazuri.
Apoi, crescând, copilul reproduce ce-a văzut la mama lui tehnologie: Tehnologie.
La școală, tehnologie. La liceu, tehnologie. La 18 ani mama și tata îi cumpără mașină sau motor, deja. Că așa scrie pe goagăl. Să nu-i lipsească nimic copilului. Cel mai tare este că tehnologia, căutarea pe net îi spune copilului totul. Inclusiv alegerile privind viața, sexul. Unii părinți zic: băiatul meu vrea să fie fată, la 5 anișori, ba nu, la 12. Ce să fac! Netul mă sfătuiește să-i tai sexului pe care i l-am făcut și să-i fac altul din plasma lui gugăl. Ori, este evident că retragerea părintelui în halul ăsta din viața copilului crează traume, depresie, confuzie.
Copilul nu mai e copil abia la 18 ani.
Până atunci trebuie să fii cu ochiul și sufletul pe el ca pe butelie. Sare-n aer. N-are discernământ. Oricât de geniu îl crezi tu, el n-are minte nici cât o nucă. În 18 ani abia dacă obține acel minim discernământ, acel minim bagaj de experiențe de viață. Bun, dacă tu l-ai dat pe mâna tehnologiei de mic, ți se pare că e un geniu. În fapt, e un suflet de copil, mereu în căutarea unui părinte, unui sfat bun, unei mângâieri, unui alint.
Inteligența Artificială nu poate înlocui mama, tata, bunicul și bunica.
Chiar dacă ei sunt beți, trădători și se ceartă mereu. Tehnologia nu înlocuiește viața, cu greutățile ei. Copilul astăzi de Ziua copilului nu este liber, după cum se vede. E sclavul absenței părintelui. Părintele fuge de responsabilitate, fuge în aplicație și nu se mai întoarce niciodată. Pe vremuri tații și-o luau în cap, fugeau în lume! Mamele și ele pline de depresie urlau de durere. Astăzi, mama și tata fug împreună în aplicație. Își lasă copilul prizonier algoritmilor. Să-l crească algoritmii, să-i dea mângâieri, să-l alinte. Alesia, să-ți dea tehnologia un bust de frumusețe? Vlăduțicule, să-ți daunladez niște puști de distrugere în masă? Hai, dă aici click, părinții tăi mi-au dat voie. Părinții tăi lipsiți de discernământ. Și Algoritmul spune triumfător de 1 iunie: Copilule, eu te-am crescut, eu te fac liber!
DIN ACEEAȘI SERIE DE mic SCANDAL CITEȘTE ȘI:
“Boul moralist” în oraș. Băi, stai chill în banca ta, viața mea nu e mă-ta! / Pe mine cine mă apără?
Lăsați drogații să vină la mine! / ODĂ DROGAȚILOR!
Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată. SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
PIN-ul UBER m-a “spart” la gură.
INTERVIURILE HotNews.ro