Sari direct la conținut

10 milioane de dolari recompensă pentru orice informaţii despre „Rybar”. De ce a ajuns acest blog de război rusesc în vizorul SUA

HotNews.ro
10 milioane de dolari recompensă pentru orice informaţii despre „Rybar”. De ce a ajuns acest blog de război rusesc în vizorul SUA
Dolari americani (Foto: Lev Dolgachov / Alamy / Alamy / Profimedia)

Autorităţile americane au anunţat că oferă o primă de 10 milioane de dolari pentru orice informaţii cu privire la blogul rusesc Rybar care, potrivit Washingtonului, încearcă să destabilizeze Statele Unite în contextul electoral actual, relatează AFP.

Nouă persoane sunt identificate într-un comunicat al Rewards for Justice, un program antiterorist de colectare de informaţii ce ţine de Departamentul de Stat al SUA.

Printre acești suspecți acuzaţi că au lucrat la „operaţiunile de influenţă nefastă ale Rybar” figurează și Mikhail Zvinchuk, fondatorul blogului Rybar, care este un canal de Telegram apropiat de armata rusă.

Peste 1,3 milioane de abonaţi urmăresc informaţiile difuzate de Rybar referitoare la conflictul armat din Ucraina. Însă, potrivit autorităţilor americane, blogul nu se limitează la acest lucru.

„Rybar gestionează pe reţelele sociale canalele de propagandă #HOLDTHELINE şi #STANDWTHTEXAS, care promovează în SUA interesele politice ale guvernului rus”, susţine Rewards for Justice în comunicat.

Acelaşi comunicat menționează și tentative ale Rybar de a „semăna discordie, de a provoca diviziuni sociale, de a alimenta disensiunile partizane şi rasiale şi de a încuraja ura şi violenţele în Statele Unite”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro