15 parlamentari de la grupul minoritatilor au votat la motiunea de cenzura, doi au absentat
15 din cei 17 deputati ai minoritatilor nationale – altele decat cea maghiara – si-au exercitat votul la motiunea de cenzura de miercuri impotriva Guvernului, dupa cum arata inregistrarea video a sedintei. Seful grupului, Varujan Pambuccian, anuntase inca dinainte de vot ca membrii grupului au decis ca fiecare sa voteze „cum crede de cuviinta”. „Primul impuls a fost sa nu participam la vot. Dupa aceea ne-am dat seama ca neparticiparea inseamna sa fii automat intr-una dintre tabere”, a mai spus Pambuccian.
„Noi nu am negociat nimic, nu vrem sa negociem nimic, nu ne intereseaza acest razboi”, a mai spus liderul grupului.
Reamintim ca 251 de parlamentari si-au exprimat optiunea de vot. 241 au votat pentru motiune, 10 au votat impotriva. PSD si ALDE aveau nevoie de 233 de voturi pentru a pica guvernul Grindeanu. Toate celelalte grupuri parlamentare (PNL, USR, UDMR si PMP) cu exceptia minoritatilor s-au abtinut de la vot.
Singurii doi deputati ai minoritatilor care au fost absenti la vot sunt Ovidiu Gant si Victoria Longher.
Situatia deputatilor minoritatilor:
Adnagi Slavoliub (Uniunea Sarbilor) – prezent
Csokany Petronela-Mihaela (Uniunea Bulgara din Banat) – prezent
Firczak Iulius Marian (Uniunea Culturala a Rutenilor) – prezent
Furic Iarco (Uniunea Democratica a Slovacilor si Cehilor) – prezent
Gant Ovidiu Victor (Forumul Democrat al Germanilor) – absent
Ghera Giureci-Slobodan (Uniunea Croatilor) – prezent
Grosaru Andi-Gabriel (Asociatia Italienilor) – prezent
Ibram Iusein (Uniunea Democrata Turca) – prezent
Ignat Miron (Comunitatea Rusilor Lipoveni) – prezent
Longher Victoria (Uniunea Polonezilor din Romania „Dom Polski”) – absent
Pambuccian Varujan (Uniunea Armenilor) – prezent
Petretchi Nicolae-Miroslav (Uniunea Ucrainenilor) – prezent
Popescu Mariana-Venera (Asociatia Macedonenilor) – prezent
Stoica Bogdan-Alin (Liga Albanezilor) – prezent
Vasile Daniel (Partida Romilor „Pro-Europa”) – prezent
Vexler Silviu (Federatia Comunitatilor Evreiesti) – prezent
Zisopol Dragos Gabriel (Uniunea Elena din Romania) – prezent
Aici puteti vedea inregistrarea VIDEO a sedintei din Parlament