Sari direct la conținut

150 de caini au fost adoptati saptamana aceasta din adaposturile din Capitala

HotNews.ro

Peste 150 de caini au fost adoptati luni, miercuri si vineri din adaposturile municipalitatii, fata de 25 in toata saptamana trecuta, programul zilelor de adoptie fiind prelungit intre orele 9.00 si 15.00, incepand de saptamana viitoare, a anuntat ASPA. Potrivit reprezentantilor Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), in cele trei zile de adoptii de saptamana aceasta au fost adoptati 153 de caini, dintre care 25 luni, 44 miercuri si 84 vineri, anunta Mediafax.

Dintre cei peste 80 de caini adoptati vineri, 52 au fost luati din adapostul Theodor Pallady si 32 din cel de la Mihailesti. „Pentru a face posibile aceste adoptii, programul de functionare al bazelor autoritatii a fost prelungit pana la ora 19.00, respectiv pana cand toti cetatenii care au dorit sa adopte un caine au reusit acest lucru”, a declarat Razvan Bancescu, coordonatorul de proiect al ASPA.

Potrivit lui Razvan Bancescu, incepand de luni, cainii din adaposturile municipalitatii vor putea fi adoptati in zilele de luni, miercuri si vineri, intre orele 9.00 si 15.00, iar in cazul in care vor exista cereri, programul ar putea fi prelungit pana la solutionarea acestora.

Coordonatorul de proiect la ASPA declara miercuri ca, avand in vedere noile prevederi legale, municipalitatea vrea extinderea programului de adoptii, atat din punct de vedere al zilelor de adoptie, cat si al orarului zilnic. „In mod normal, cand o astfel de prevedere legala privind eutanasierea intra in vigoare, trebuie sa dam posibilitatea celor care vor sa ia caini sa poata veni sa-i ia”, a spus Razvan Bancescu.

Reprezentantul ASPA a precizat ca, intr-o prima etapa, este extins orarul in zilele deja stabilite pentru adoptie, respectiv luni, miercuri si vineri, iar ulterior, in functie de resursele umane, programul de adoptie va fi extins marti si joi. „Trebuie sa gasim resurse sa extindem programul de adoptii, si aici vorbesc de resurse umane, pentru ca este nevoie de o persoana care sa inregistreze toate formulare”, a adaugat Bancescu.

Coordonatorul de proiect al ASPA mai spunea ca adoptiile vor fi facute, ca si pana acum, in baza Hotararii CGMB 145/2013, precizand ca, in aceasta perioada, „a crescut suflul cu care se fac adoptiile, nu volumul acestora”.

Razvan Bancescu estima ca, in cursul saptamanii trecute, au fost adoptati 25 de caini, aratand ca, desi municipalitatea a inceput de marti strangerea cainilor fara stapan de pe domneiul public, cu o formula imbunatatita a numarului de hingheri, „nu s-a accentuat atat de mult partea de prindere incat sa contrabalanseze partea de adoptie”.

Bancescu mai spunea ca in adaposturile municipalitatii erau, miercuri, 519 cani, fiind libere aproximativ 200 de locuri, si ca in ultima saptamana nu s-a facut nici macar o eutanasiere. „Nu am avut nici macar o eutanasiere. Am avut un singur caine care a murit in adapostul din Mihailesti, dar care era foarte batran”, a precizat Bancescu.

In ceea ce priveste costurile prevazute pentru adoptia cainilor, coordonatorul de proiect al ASPA a precizat ca, desi normele de aplicare a legii votata in Parlament nu au fost adoptate, nu se vor putea „frana adoptiile prin cost”, insa este obligatorie pastrarea „unui grad de raspundere”, astfel incat sa fie evitate situatiile in care anumiti cetateni adopta cate 50 de animale, acestea nefiind ulterior urmarite si ingrijite de catre adoptatori.

„Nu vom putea frana adoptiile prin cost, dar trebuie in continuare sa pastram un grad de raspundere si sa preintampinam situatiile in care cetatenii vin si iau cate 50 de caini, iar noi nu-i putem urmari ce fac cu ei”, a spus Bancescu.

Camera Deputatilor a adoptat, in 10 septembrie, Legea privind cainii fara stapan, care stabileste, printre altele, un termen de 14 zile in care cainii sunt tinuti in adaposturi, dupa care, daca acestia nu sunt revendicati sau adoptati, pot fi eutanasiati, edilii avand posibilitatea sa amane eutanasierea.

In Bucuresti exista aproximativ 64.000 de caini fara stapan, iar posibilitatea municipalitatii de a caza in adaposturi aceste animale este mult mai mica decat numarul de animale aflate in libertate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro