Sari direct la conținut

170 de blocuri şi şapte instituţii din cartierul Militari, fără apă caldă până în 01 iulie

HotNews.ro
Cartierul Militari, Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro
Cartierul Militari, Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând din data de 28 iunie, se vor executa lucrări de reparaţii şi de înlocuire a unor vane de sectorizare pe Bulevardul Iuliu Maniu din cartierul Militari, pe conductele cu diametre de 500mm şi 700mm din Magistrala 2 Militari, potrivit News.ro.

Potrivit unui comunicat al companiei, lucrările, esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, vor fi efectuate în zona intersecţiilor Bulevardului Iuliu Maniu cu strada Politehnicii şi Bulevardelor Iuliu Maniu cu Doina Cornea.

Reparaţiile impun oprirea furnizării apei calde de consum pentru un număr de aproximativ 170 de blocuri şi şapte instituţii, până în data de 01 iulie 2022, ora 24.00.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro