2 rețete semnate de Chef Alex Petricean cu care îți vei impresiona oaspeții la cina de Paște cu produse Hanul Boieresc

După cum îți poate spune orice gurmand care a gustat pesto de leurdă, o rețetă reinterpretată e mereu un deliciu. Iar când auzi de rețete tradiționale românești reinterpretate de Chef Alex Petrician folosind produsele Hanul Boieresc de la PENNY știi că n-ai cum să dai greș.
În perioada sărbătorilor pascale, tradițiile culinare ocupă un loc special în inimile românilor. Fie că e vorba de preparatele clasice de Paște sau de reinterpretări moderne care păstrează gustul autentic, mesele în familie sunt mereu un prilej de bucurie.
În acest an, PENNY ne inspiră să reinventăm preparatele tradiționale cu ajutorul produselor din gama proprie Hanul Boieresc, dedicată celor care apreciază mâncărurile cu adevărat autentice, fiind realizate după criteriile 3RO: ingrediente principale provenite din România, procesare și ambalare efectuate local.
O reinterpretare modernă a tradiției vine printr-o serie video realizată alături de Chef Alex Petricean, ambasadorul gamei Hanul Boieresc. Sub titlul „Preparate tradiționale în rețete de sărbătoare”, proiectul aduce în prim-plan rețete inspirate din bucătăria românească, reinterpretate cu gust și creativitate. Fiecare episod propune o variantă actualizată a preparatelor clasice, transformându-le în preparate demne de mesele festive alături de cei dragi. Rețetele și ingredientele necesare pot fi descoperite pe site-ul dedicat campaniei.
1. Bulz Gourmet
Primele minute
Într-un tuci, se pune la fiert 1l de lapte proaspăt. Se adaugă sare, 250g de mălai și se amestecă cu ajutorul unui tel. Se completează cu 100g de telemea de Ibănești mărunțită și 100g de brânză de burduf. Se amestecă până când brânzeturile se topesc apetisant și se așează totul pe o tavă, unde se lasă la răcit.
Momentul sosului
Se dau pe răzătoare 300g de cașcaval, care se amestecă apoi cu 500g de smântână de gătit fiartă și un praf de sare. Totul se adaugă într-un blender, împreună cu o lingură de lapte și 30g de amidon. Apoi compoziția se dă în clocot.

Timpul se scurge
Mămăliga se taie în dreptunghiuri și se adaugă câte o felie de cașcaval afumat între două bucăți de mămăligă.
Ultimele secunde
Dreptunghiurile formate se dau prin mălai și se rumenesc într-o tigaie cu puțin ulei. Se întorc pe fiecare parte, dar și pe laterale.

Ai reușit!
Se adaugă sosul în farfurie, mămăliga rumenită și puțină smântână.
Timp de pregătire: 45 de minute
Ingrediente:
- 1L lapte Hanul Boieresc
- 250g mălai Hanul Boieresc
- 100g telemea de Ibănești Hanul Boieresc
- 100g brânză de burduf Hanul Boieresc
- 300g bașcaval afumat Hanul Boieresc
- 500g smântână de gătit
- 30g amidon
- sare după gust
2. Deliciu Boieresc
Prima etapă
Pentru început, se taie cartofii cuburi și se pun la fiert timp de 30 de minute cu sare, unt și pătrunjel. Se scoate pătrunjelul, se strecoară apa, iar apoi cartofii se pasează pentru a obține un piure cremos.
A doua etapă
Se taie inimile și pipotele în felii subțiri, se condimentează cu sare și cimbru, iar apoi se pun într-o tigaie încinsă cu ulei pentru 30 de secunde. Cârnații se taie și se sotează 30 de secunde, apoi se scurge grăsimea rămasă și se folosește pentru a căli ceapa și usturoiul timp de 5 minute.
Se adaugă carnea tocată în tigaie, sare după gust, roșiile cuburi și bulionul. Se lasă la gătit timp de 10 minute, iar apoi se strecoară zeama care se amestecă cu piureul și cu brânza de burduf.
A treia etapă
Se adaugă un strat de piure pe suprafața și pe marginile unei tăvi unse cu puțin ulei sau cu unt, apoi se așează într-un strat uniform inimile, pipotele și cârnații. La final, totul se acoperă cu un strat bogat de carne tocată. Piureul rămas se folosește pentru a decora plăcinta cu ajutorul unui poș. Se adaugă și câteva rondele de brânză de burduf și se lasă la copt 45 de minute la 180°C.

A patra etapă
Între timp, ridichile se taie și se sotează cu sare și tarhon pentru un gust mai aromat. Se flambează cu 200 ml de pălincă de prune. Pentru sos, se amestecă unt, miere și oțet.
Se fierb ouăle de prepeliță 3 minute. După ce s-au răcit, se decojesc cu grijă și se taie în jumătăți, iar apoi se amestecă cu ridichile.
A cincea etapă
Se toacă câteva verdețuri de sezon – mărar, pătrunjel, leuștean, leurdă și spanac. Dressing-ul se prepară cu maioneză, muștar, zeamă de lămâie, ulei și sare, iar apoi se amestecă cu verdețurile.
Pentru servire, așează o felie de plăcintă alături de câteva ridichi sotate și salata de primăvară pe un platou și decorează după preferințe.
Poftă mare!

Timp de pregătire: 2 ore
Ingrediente:
Plăcintă
- 12 buc. ouă de prepeliță Hanul Boieresc
- 1 cutieroșii cuburi Hanul Boieresc
- 50g bulion Hanul Boieresc
- 100g cârnați de Pleșcoi Hanul Boieresc
- 500g pipote și inimi de pui Hanul Boieresc
- 200 brânză de burduf Hanul Boieresc
- 500g carne tocată amestec Hanul Boieresc
- 2 cepe
- 2 căței de usturoi
- 1kg cartofi
- 100g unt
- cimbru uscat
- pătrunjel uscat
- sare și piper
Ridichi sotate cu tarhon și miere
- 100g miere de salcâm Hanul Boieresc
- 200ml borș Hanul Boieresc
- 3 legături ridichi
- 1 legătură tarhon
- 50ml oțet
- 1 cățel de usturoi
- sare și piper
Salată de primăvară
- 200g maioneză Hanul Boieresc
- 50g muștar cu hrean Hanul Boieresc
- 1 buc lămâie
- ierburi românești (mărar, pătrunjel, leuștean, leurdă, spanac)
Urmărește rețetele video semnate de Chef Alex Petricean și vezi cum poți folosi produsele Hanul Boieresc în propria bucătărie.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul PENNY