Sari direct la conținut

20% din Aeroportul Baneasa, transferate catre Fondul Proprietatea

Aeroportul International Bucuresti-Baneasa (AIBB) este o afacere de sute de milioane de euro. Desfiintarea aeroportului de langa Bucuresti ar insemna un profit enorm pentru afaceristii implicati in tranzactiile imobiliare din zona.

De curand, „Bucuresti-Baneasa” a inceput sa piarda din hectare, terenurile intrand in proprietate privata. Numai ca AIBB este o tinta si pentru afaceri strategice, puse la punct in birouri ministeriale.

Una dintre ele a fost pregatita si – in caz de reusita – va determina desfiintarea aeroportului si un castig „de buzunar” de aproximativ 27 milioane de euro.

Pe 27 ianuarie 2006, Ministerul Transporturilor a emis o nota-mandat cu privire la o sedinta a Adunarii Generale a Actionarilor din cadrul Societatii Nationale Aeroportul International Bucuresti-Baneasa.

In aceasta nota, intre mai multe puncte si prezentari a fost strecurat un paragraf care deschide poarta unei afaceri solide.

Astfel, in nota ministeriala se face precizarea ca, intr-o sedinta a Comitetului de Privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor, „a fost aprobata nota privind emiterea mandatului special pentru reprezentantii in AGA ai SN AIBB pentru a putea fi trecute in fondul Proprietatea a 20 la suta din actiunile detinute la aceasta societate”.

Astfel, ministerul a respectat programul national prin care se cerea ca un procent din actiunile detinute la aeroportul din marginea Capitalei sa fie transferate la Fondul Proprietatea.

Acest fond a fost constituit pentru despagubirea fostilor proprietari care nu isi pot primi imobilele in natura, conform Legii privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

Curios este ca autoritatile au luat aceasta decizie in conditiile in care „atacurile funciare” au lovit deja in aeroport. Iar cedarea a 20 la suta din actiunile AIBB ar insemna o probabila incetare a activitatii.

Cum poti scoate 28 milioane euro din 30.000

Afacerea a fost bine gandita – cedarea celor 20 la suta din actiunile AIBB nu va fi contestata de nimeni. Numai ca, in acest moment, Societatea Nationala Aeroportul International Bucuresti-Baneasa SA este subevaluata. La Registrul Comertului, AIBB figureaza cu un singur asociat – Ministerul Transporturilor.

Acesta detine un numar de 55.970 de actiuni valorand 5,5 miliarde de lei vechi. In aceste conditii, procentul de 20 la suta – care urmeaza a fi transmise la Fondul Proprietatea – inseamna 1,1 miliarde de lei vechi. In aceste conditii, cu aproximativ 30.000 de euro se poate cumpara intregul pachet de actiuni!

Articol integral in Gandul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro