Sari direct la conținut

4 ani de la Colectiv Sorina Pintea: Din păcate, după 4 ani ar fi trebuit să avem mult mai mult. Dacă am avea un nou episod Colectiv, am evoluat, am recunoaște că nu putem

HotNews.ro
Sorina Pintea, Foto: Hotnews
Sorina Pintea, Foto: Hotnews

VIDEOINTERVIU În cei 4 ani care au trecut de la incendiul din clubul Colectiv „ar fi trebuit să avem mult mai mult”, admite, într-un interviu acordat HotNews.ro, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea spune că, totuși, în acești 4 ani s-au făcut pași importanți, dar nu suficienți. Sorina Pintea recunoaște că „În continuare, dacă, Doamne ferește, am avea un nou episod Colectiv, nu am putea trata toți pacienții în România, asta este clar, dar nicio țară din lume nu ar putea. Am evoluat, am recunoaște că nu putem.”

Sorina Pintea este ministrul în mandatul căruia s-a reușit, în sfârșit, dotarea cu aparatură și inaugurarea celor două unități funcționale pentru arși de la Timișoara și Iași, care au, în total, 10 paturi pentru acești pacienți. Cele două unități, alături de unitatea pentru arși de la Brașov, cu două paturi, amenajată de medicul Dan Grigorescu dintr-o sponsorizare, sunt cele mai moderne din România, în acest moment. Condițiile din aceste unități sunt, însă, inferioare celor din centrele pentru mari arși, pe care România nu le are, în acest moment. În țara noastră urmează să se construiască 4 astfel de centre – două în București, unul la Timișoara și unul la Iași – dar nu se știe, deocamdată, când.

Tot în mandatul de ministru al Sorinei Pintea a fost elaborat, în premieră în România, un mecanism oficial de transfer al marilor arși în afara țării, care prevede criterii exacte și transparente de selecție a pacienților care au nevoie de transfer și pașii care trebuie urmați. Mecanismul a fost elaborat în ultimul an la Ministerul Sănătății de un grup de lucru din care au făcut parte supraviețuitori ai incendiului din Colectiv și a fost o inițiativă a acestora. Mecanismul a fost aprobat de Sorina Pintea, dar așteaptă în acest moment și aprobarea Departamentului pentru Situații de Urgență. „Nu e normal ca un ministru să plângă la presă că nu a putut să trimită un pacient la timp și să meargă la primul ministru cu lacrimi în ochi să se roage ca să obțină niște bani… Într-o țară civilizată nu se întâmplă așa ceva”, a explicat, pentru HotNews.ro, Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului și unul dintre inițiatorii mecanismului.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro