Sari direct la conținut

Partidul Șor din R. Moldova, finanțat ilegal cu 3,5 milioane de lei pe săptămână. Banii veneau în sacoșe Hugo Boss

HotNews.ro
Bani negri pentru Partidul Șor, Foto: Procuratura R. Moldova
Bani negri pentru Partidul Șor, Foto: Procuratura R. Moldova

Procuratura anticorupție din R. Moldova a anunțat că a reținut 24 de persoane în dosarul de finanțare ilegală a Partidului Șor și că a ridicat aproximativ 3,5 milioane de lei moldovenești, bani pe care i-ar cheltui săptămânal formațiunea, mai ales pentru organizarea protestelor din centrul Chișinăului și care ar fi fost transmiși de către „un grup criminal organizat”, notează Radio Europa Liberă Moldova.

Banii erau puși în sacoșe negre cu emblema Hugo Hoss.

Pe parcursul zilei de joi, procurorii au efectuat 55 de percheziții la domiciliile și în mașinile mai multor persoane suspectate, a anunțat șefa procuraturii anticorupție, Veronica Dragalin.

Unul dintre suspecți a fost reținut în flagrant în timp ce transmitea bani în numerar unui lider al organizației teritoriale a partidului, din nordul țării.

„În mai multe locații am ridicat aproximativ 20 de pungi negre cu aceleași embleme. Pungile au lipite pe ele etichete albe, pe care sunt scrise nume de raioane. În total, azi au fost ridicate 3,5 milioane de lei din aceste pungi. De exemplu, în punga cu emblema Călărași am găsit peste 25.000 de lei”, a declarat Veronica Dragalin.

Ea a afirmat că aceeași metodă de distribuție a banilor în numerar a fost documentată și săptămânile anterioare, în cadrul urmăririi penale.

„Prin urmare, credem că această sumă de bani de aproximativ 3,5 milioane de lei reprezintă cheltuieli săptămânale”, a explicat Dragalin, precizând că e vorba mai ales de finanțarea protestelor pe care Partidul Șor le organizează în centrul Chișinăului începând cu 18 septembrie.

„În cadrul urmăririi penale a fost documentată și plata în numerar către persoane care au fost transportate organizat în capitală, pentru a participa la protestele din fața parlamentului și președinției”, a mai spus ea.

Partidul lui Ilan Șor, fugit din Republica Moldova în Israel, a organizat mai multe proteste contra guvernării proeuropene de la Chișinău.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro