Primăria Capitalei a finalizat licitația pentru modernizarea a 210 km de rețea primară de termoficare pe bani europeni / Lucrările încep în primăvară
Primăria Capitalei a desemnat câștigătorii licitației pentru modernizarea a 210 km de rețea primară de termoficare pe bani europeni, a anunțat joi primarul general, Nicușor Dan. Valoarea contractelor este de circa 260 milioane de euro, 200 de milioane euro fiind fonduri nerambursabile.
”Vă anunț atribuirea contractelor pentru reabilitarea celor 210 km de rețea de termoficare, bani europeni. E vorba de o lucrare care, conform atribuirii, are o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul, o să mergem pentru un împrumut. E posiibil ca pentru o parte din rest să avem, de asemenea, bani europeni. Este vorba de contracte de proiectare și execuție. Termenul de finalizare este de 4 ani. Imediat ce vom semna va începe proiectarea și lucrările vor începe în primăvara anului viitor”, a declarat Nicușor Dan.
Cei 210 km sunt împărțiți în 5 tronsoane, fiecare de circa 40 km. Toți constructorii sunt români, a anunțat Nicușor Dan.
Contractele încă nu sunt semnate, rămâne de văzut dacă sunt contestații și cum se vor finaliza eventualele litigii.
Câștigătorii licitației sunt:
- Contract proiectare şi execuție pentru reabilitarea rețelei primare de termoficare aferente Magistralei II SUD – Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) – SC SICOR SRL – SC ENERGOMONTAJ SA (asociat) având subcontractanți pe ADREM ENGINEERING SRL şi RDC GENERAL CONTRACTOR SRL – 300.187.509,80 lei fără TVA
- Contract proiectare şi execuție pentru reabilitarea reţelei primare de termoficare aferente Magistralei II – III Grozăveşti – Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) – SC SICOR SRL (aociat) – SC ENERGOMONTAJ SA (asociat) având subcontractanți pe ADREM ENGINEERING SRL şi RDC GENERAL CONTRACTOR SRL – 168.150.000 lei fără TVA
- Contract proiectare și execuție pentru reabilitarea rețelei primare de termoficare aferente Magistralei V Grozăveşti – Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (Lider) – CONSIX CONSTRUCTII SRL (asociat) având subcontractanți pe ERBASU EDIL CONSTRUCT SA, ERBASU TOTAL CONSTRUCT SA şi ELSACO ELECTRONIC SRL – 257.313.061 lei fără TVA
- Contract proiectare și execuție pentru reabilitarea reţelei primare de termoficare aferente Magistralei Progresu – Berceni – Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (Lider) – CONSIX CONSTRUCTII SRL (asociat) având subcontractanți pe ERBAŞU EDIL CONSTRUCT SA, ERBASU TOTAL CONSTRUCT SA si ELSACO ELECTRONIC SRL – 315.951.133,01 lei fără TVA
- Contract proiectare și execuție pentru reabilitarea rețelei primare de termoficare aferente Magistralelor: Il Sud, II-III Grozăvești, V Grozăvești, Progresu – Berceni, Il Vest, I-II-III Vest – Asocierea SC ENERGOMONTAJ SA (Lider) – SC ELSACO ELECTRONIC S.R.L (asociat) – SICOR SRL (asociat) – IPCT INSTALATII S.R.L. (asociat) având subcontractant pe RDC GENERAL CONTRACTOR SRL – 268.600.000 lei fără TVA.