Unitatea de elită a armatei lui Putin a suferit pierderi grele în Harkov – evaluare britanică
Forțele rusești retrase din regiunea Harkov în ultima săptămână fac parte din Armata 1 a Tancurilor de Gardă, care sunt subordonate Districtului Militar de Vest al Forțelor Armate ale Federației Ruse, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea sa de marți dimineață. Formația blindată a armatei lui Putin a avut pierderi grele la începutul invaziei și nu a reușit să se refacă complet până la atacul de succes al trupelor ucrainene care au recucerit 6.000 de km pătrați de la începutul lunii septembrie, în cadrul celor două ofensive din sud și est, potrivit președintelui ucrainean Volodmir Zelenski.
Armata 1 a Tancurilor de Gardă a suferit pierderi grele în faza inițială a invaziei și nu a fost complet refăcută înainte de contraofensiva ucraineană din Harkov din ultima săptămână.
Armata 1 a Tancurilor de Gardă fusese una dintre cele mai prestigioase armate ale Rusiei, alocată pentru apărarea Moscovei și destinată să conducă contraatacuri în cazul unui război cu NATO.
Cu Armata 1 a Tancurilor de Gardă și alte formațiuni ale Districtului Militar de Vest al Forțelor Armate ale Rusiei grav degradate, forța convențională a Rusiei destinată să contracareze NATO este grav slăbită.
Serviciile secrete militare britanice estimează că va fi nevoie de ani de zile pentru ca Rusia să reconstruiască această capacitate de luptă a Moscovei.
Sursă foto © Vicnt | Dreamstime.com
–––––
Evenimentele de marți privind războiul din Ucraina sunt LIVE aici pe HotNews.ro