Sari direct la conținut

Kremlinul a decis să amâne pe termen nelimitat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate (surse)

HotNews.ro

Kremlinul ar fi decis să amâne pe termen nelimitat organizarea referendumurilor de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate din cauza contraofensivei ucrainene din Harkov, anunță Meduza, citând două surse apropiate de Administrația Prezidențială de la Moscova.

Jurnaliștii de la acest site de investigații independent ce operează în afara Rusiei au fost cei care au relatat pentru prima dată, citând tot surse din interiorul Kremlinului, că administrația președintelui Vladimir Putin dorește anexarea tuturor teritoriilor ucrainene cucerite, nu doar a așa-ziselor republici populare Lugansk și Donețk, pretextul folosit pentru invadarea Ucrainei.

Informațiile obținute de jurnaliștii de investigație ruși încă de la începutul lunii iunie arătau că Moscova a început chiar să recruteze „instructori” și „ofițeri” politici care să pregătească populațiile din teritoriile ucrainene pentru anexarea la Rusia și că o parte a acestora au fost deja trimiși pe teren.

Autoritățile de ocupație din regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei au fost primele care au anunțat oficial pe 9 august organizarea unui astfel de referendum, deși toți liderii instalați de ruși în zonele ocupate exprimaseră anterior intenții asemănătoare.

Lunea trecută, unul dintre liderii instalați de forțele de ocupație ruse în Herson, a anunțat că planurile de organizare a referendumului de alipire la Rusia au fost „suspendate”. Anunțul a venit la exact o săptămână după declanșarea contraofensivei ucrainene din sudul țării.

Ruptură între Kremlin și partidul lui Vladimir Putin?

Sursele celor de la Meduza afirmă acum că Kremlinul a decis amânarea pe termen nelimitat a referendumurile privind „alăturarea” la Rusia a autoproclamatelor republici populare Lugansk și Donețk, precum și a teritoriilor ocupate din Harkov, Herson și Zaporojie în care rușii au instalat așa-zise „administrații civilo-militare”.

Interlocutorii jurnaliștilor de la Meduza afirmă că decizia a fost luată din cauza contraofensivei-fulger din regiunea Harkov care a luat complet prin surpindere comandamentul militar de la Moscova și că „ofițerii politici” trimiși în Harkov și Zaporojie au fost deja rechemați în Rusia.

„Toată lumea a plecat în grabă. S-a ordonat să se întoarcă acasă”, afirmă una dintre sursele Meduza, precizând însă că în Herson „politologii” trimiși să pregătească referendumul încă au rămas în regiune.

Interesant este că informațiile privind intențiile Kremlinului vin la doar câteva zile după ce partidul Rusia Unită condus de președintele Vladimir Putin a propus în mod oficial ca referendumurile de anexare să fie organizate în data de 4 noiembrie, când Rusia sărbătorește „Ziua Unității Naționale”.

„Donețk, Lugansk și multe alte orașe rusești se vor întoarce în sfârșit în zonele lor de origine. Și lumea rusă, astăzi divizată de granițe formale, își va recăpăta integritatea”, a declarat miercurea trecută secretarul Consiliului General al Rusiei Unite, Andrei Turceak.

Rusia a amânat repetat organizarea referendumurilor de anexare

Nu este clar dacă partidul Rusia Unită nu este ținut la curent cu deciziile luate la Kremlin sau dacă administrația președintelui Vladimir Putin a decis amânarea referendumurilor înspre sfârșitul săptămânii trecute, după ce amploarea dezastrului din Harkov a devenit evidentă.

Kremlinul plănuia inițial să anexeze teritoriile pe care le dorea de la Ucraina încă din luna aprilie, anticipând o ocupare rapidă a țării. Planurile au fost apoi amânate până în luna septembrie, când se spera că referendumurile vor putea fi organizate simultan cu alegerile regionale din Rusia.

Aceste alegeri au avut loc weekendul trecut însă referendumurile nu, Kremlinul fiind în cumpănă dacă să le organizeze sau nu înainte de ocuparea întregii regiuni Donețk, acum amenințată din nord după avansurile înregistrate de forțele ucrainene în Harkov.

La începutul lunii septembrie mai multe surse de la Kremlin au declarat pentru RBC, cel mai mare canal TV financiar din Rusia, că președintele Vladimir Putin și consilierii săi de la Kremlin au decis în cele din urmă organizarea acestor referendumuri înainte de încheierea toamnei, cel mai probabil în luna noiembrie.

Se pare că planurile au fost acum din nou amânate și că o dată ulterioară va fi decisă în funcție de rezultatele ofensivei ucrainene.

Urmărește ultimele evoluții din a 201-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro