Sari direct la conținut

„Banditism și furt”: Rusia amenință UE cu procese care vor dura zeci de ani

HotNews.ro
Maria Zaharova si ministrul rus de externe Serghei Lavrov la o receptie organizata de MAE rus, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Maria Zaharova si ministrul rus de externe Serghei Lavrov la o receptie organizata de MAE rus, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Rusia a lansat miercuri un nou atac dur la adresa Uniunii Europene din cauza activelor rusești pe care le-a înghețat, afirmând că propunerea făcută în urmă cu o zi de șeful diplomației europene, Josep Borrell, echivalzează cu „banditism și furt”, relatează Reuters.

Borrell a anunțat marți că va propune ca UE să utilizeze 90% din veniturile generate de activele rusești înghețate în Europa cu scopul de a cumpăra armament pentru Ucraina prin intermediul fondului European Peace Facility.

Șeful diplomației europene a declarat presei, la Bruxelles, că va propune ca restul de 10% să fie transferat la bugetul UE pentru a fi folosit pentru a stimula capacitatea industriei ucrainene de apărare.

Un înalt oficial european a declarat săptămâna trecută că activele rusești blocate de Uniunea Europeană după ce Rusia a invadat Ucraina ar putea genera profituri totale între 15 și 20 de miliarde de euro până în 2027, în funcție de evoluția ratelor dobânzilor globale.

UE a înghețat active rusești care se ridică la aproximativ 300 de miliarde de euro.

Kremlinul a declarat miercuri că implementarea planului propus de Borrell ar distruge reputația Europei ca garant al dreptului la proprietate și ar duce la procese care vor dura decenii.

Rusia vorbește de „pagube inevitabile” în cazul confiscării profiturilor generate de activele rusești

„Europenii știu foarte bine pagubele pe care asemenea decizii le pot provoca economiilor lor, imaginii lor și reputației lor ca garanți ai inviolabilității proprietății”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în timpul conferinței sale zilnice de presă.

„Pagubele vor fi inevitabile. Persoanele care vor fi implicate în luarea unor astfel de decizii, statele care vor decide asta, desigur, vor deveni subiectele unor litigii timp de multe decenii”.

Aproximativ 70% din toate activele rusești imobilizate în Occident sunt în depozitarul central belgian de valori mobiliare Euroclear, care deține echivalentul a 190 de miliarde de euro din diferite titluri și numerar ale băncii centrale rusești.

Când a fost întrebată despre planul lui Borrell, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, a declarat că este „pur și simplu banditism și furt”.

Zaharova a adăugat că Rusia va răspunde cu propriile măsuri împotriva activelor occidentale în cazul confiscării activelor sale blocate în străinătate.

Statele Unite militează la nivelul grupului G7 pentru confiscarea activelor rusești blocate în Occident, nu doar a profiturilor generate de acestea, însă propunerea s-a lovit de opoziția mai multor state europene importante, care se tem că o astfel de măsură ar fi desființată de sistemele lor juridice.

Urmărește ultimele evoluții din a 756-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro