Sari direct la conținut

Salariile bugetarilor vor crește cu 25% din diferența până la grila din 2022. Ordonanța inițială a fost modificată – DOCUMENT

HotNews.ro
bani, Foto: Dreamstime.com
bani, Foto: Dreamstime.com

​Ministerul Muncii a publicat miercuri o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii salarizării vor primi un sfert din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată. Proiectul inițial de OUG prevedea creșteri salariale pentru bugetari cu până la 50%.

Ce prevede proiectul de OUG pus în transparență publică:

„La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (…), cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi:

  • acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021;
  • acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022″.

Aceste prevederi vor fi aplicate cu „încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite”, mai arată proiectul de OUG.

Cum este motivată măsura

Măsura este motivată prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide „s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

Ce prevedea varianta inițială a proiectului

Prima variantă a proiectului, publicată în transparenţă în 6 august, prevedea şi că personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Totodată, varianta iniţială a proiectului de act normativ acorda o majorare a salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, personalul din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi al serviciilor publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

Proiectul mai propunea ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro