Sari direct la conținut

VIDEO Cum se văd bombardamentele rusești din interiorul unei coloane blindate a ucrainenilor / Soldații nu par foarte îngrijorați

HotNews.ro
VIDEO Cum se văd bombardamentele rusești din interiorul unei coloane blindate a ucrainenilor / Soldații nu par foarte îngrijorați

O înregistrare video distribuită pe Twitter de soldații ucraineni arată cum se vede războiul la persoana întâi dintr-o coloană blindată surprinsă de bombardamente susținute ale armatei ruse.

Înregistrarea arată mai mulți soldați ucraineni deasupra a ceea ce pare a fi un transportor blindat sau un camion militar în timp ce alte vehicule blindate vin într-o coloană împrăștiată la distanță în spatele lor. În tot acest timp în jurul militarilor cad bombe la mică distanță, fiind posibil ca acestea să fie lansate de mortiere.

În mod remarcabil, soldații nu par foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă în jurul lor și la sfârșit pozează chiar pentru un selfie.

Nu este clar când a fost realizată înregistrarea, ea fiind postată joi de colonelul Anatoli Stefan, unul dintre ofițerii responsabili de comunicare ai armatei ucrainene. El este cel care a creat și este unul dintre administratorii blogului armatei Ucrainei.

Tot Stefan este cel care a anunțat miercuri eliminarea unui nou comandant al Forțelor Aeroportate ale Rusiei și a distribuit o filmare hilară făcută de soldați ruși în stare de ebrietate, unul dintre ei încercând să își binedispună camarazii cu acordeonul după prea multe pahare consumate.

În pofida imaginilor adesea curajoase postate de forțele armate ucrainene, un analist militar britanic estima săptămâna aceasta că acestea au pierdut mai mulți militari în război decât numărul total de infanteriști pe care îl are Marea Britanie.

Urmărește ultimele evoluții din a 127-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro