Andrei Avram, profesor de istorie: Discutăm cu aplomb despre viitorul luminos al învățământului românesc. Problema e ca nu ne „arde” prezentul

În ultima perioadă s-a discutat neîncetat despre cât de dezastruos, lipsit de sens este învățământul din România. Despre cum cele mai multe discipline nu își au rostul, despre irelevanța evaluării existente până în acest moment, despre nocivitatea sistemului de notare, despre inexistența în școli a unor echipamente indispensabile unei educații propice, despre lipsa de pregătire a cadrelor didactice, despre analfabetismul funcțional (sau nu) al elevilor ș.a.m.d.

Se discută, în schimb, cu aplomb despre viitor. Despre viitorul luminos al învățământului. De altfel, a devenit un clișeu afirmația conform căreia „cele mai multe materii nu își au rostul pentru că nu pregătesc elevii pentru viitor”. Așadar, problema nu e neapărat prezentul, ci viitorul. Nu „arde” lipsa toaletelor din școli, ci faptul că elevii români nu sunt pregătiți pentru meseriile viitorului. Nu contează că nu există nicio politică constantă care să atragă profesori în mediul rural, important e ca în „viitorul luminat” să existe table inteligente în fiecare clasă, chiar dacă acestea vor fi aproape goale, iar toaletele vor fi tot în curți.

Importantă e pilotarea testării standardizate. Nu contează în ce condiții, nici faptul că decizia e luată de pe o zi pe alta. Improvizăm, ne descurcăm: dacă școlile nu dețin resursele necesare unei astfel de evaluări, se găsește soluția: elevii pot utiliza propriile telefoane.

Uneori, se amintește timid că sunt și câțiva profesori care își fac treaba, câțiva elevi performanți, dar și când se discută despre aceștia, tonul este lamentabil. Nu ei caracterizează „sistemul”. Ei sunt excepția, procentul irelevant.

Nimeni nu poate nega că o reformă este necesară, că o schimbare în bine a anumitor aspecte ar fi binevenită. Însă, tonul multora nu amintește de acela al reformiștilor, ci de acela al profeților veterotestamentari, fără stilistica aferentă, ci doar cu gândul la necesitatea „arderii de tot”. Pare că mulți nu-și doresc reformarea sistemului, ci revoluționarea acestuia – distrugerea „vechiului sistem”, anularea profesorului de tip vechi și înlocuirea sa cu omul nou al clasei digitale.